În perioada 22-23 iunie, inspectorii antifraudă au efectuat acţiuni de control la un număr de 652 contribuabili, având ca obiectiv principal analiza modului de evidenţiere, declarare şi plată a creanţelor fiscale. În perioada în care au fost derulate verificările, contribuabilii supuşi controlului au efectuat plăţi în contul bugetului general consolidat în cuantum total de 15.765.878 lei.
Acţiunile se circumscriu obiectivelor strategice ale ANAF, care vizeazã creşterea conformării voluntare şi a eficienţei colectării, prin asigurarea prezenţei inspectorilor antifraudă în zone şi la contribuabili la care se manifestă un risc fiscal ridicat şi/sau o slabă conformare. (v.i.)