Hai la grădiniţă

0
451

Sprijin financiar pentru grădiniţele din zonele defavorizate. Asociaţia OvidiuRo a lansat proiectul „Hai la grădiniţă”, ce are ca obiectiv încurajarea şi susţinerea unităţilor de învăţământ din zonele defavorizate în vederea înscrierii la grădiniţă a tuturor copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 şi 5 ani, care provin din familii sărace. Proiectul se desfăşoară până în luna septembrie 2017 şi oferă 20 de granturi în valoare de 2.500 de euro, fiecare, acelor unităţi de învăţământ care fac dovada că au format cel puţin o grupă nouă de grădiniţă, de minim 15 copii, funcţională începând cu anul şcolar 2017 – 2018. Valoarea totală a proiectului este de 50.000 de Euro pentru cele 20 de unităţi de învăţământ care vor fi selectate – bani pe care echipele câştigătoare îi vor putea folosi cu scopul de a facilita accesul la grădiniţă al copiilor de vârstă preşcolară din comunitate, aşa cum consideră util;  de exemplu: renovare sală de clasă, mobilare/dotare sală de clasă, acoperire cost transport şcolar, acoperire salariu educator pentru o perioadă determinată etc. Proiectul are ca scop susţinerea echipelor locale în implementarea Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate şi răspunde misiunii Asociaţiei OvidiuRo: ca fiecare copil sărac să beneficieze de educaţie timpurie de calitate şi să devină astfel un membru activ al societăţii româneşti. Pentru informaţii suplimentare privind aplicarea în proiect puteţi apela la: Larisa Dumitru, la numărul de telefon: 0728.77.88.21 sau pe adresa de e-mail larisa.dumitru@ovid.ro.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.