MARIA MARIŞ DĂRĂBAN a adus culoarea şi bucuria picturii în sufletele noastre. Ne-a iubit mai mult decât pictura, ca soţie, ca mamă, îngrijorată şi mândră de destinele noastre. Sperăm să îţi găseşti liniştea. Dumnezeu să te odihnească în pace! Înmormântarea va avea loc mâine, miercuri, 19 iulie 2017, ora 13, în localitatea Apa, judeţul Satu Mare. Ioana şi Ghiţă.
Un gând de ultim rămas
S-a stins din viaţă MARIA MARIŞ DĂRĂBAN, o mare fiică a localităţii Apa din judeţul Satu Mare, ducând cu ea idealurile şi visele pe care le-a avut până în ultimul moment al vieţii. Nu există cuvinte prin care să descriu dorinţa de a picta pe care Maria o avea mereu. Mi-a fost elevă în gimnaziu, unde s-a evidenţiat la toate materiile, dar în primul rând la desen, înclinaţie pe care şi-a modelat-o în întreaga sa carieră, devenind pictoriţă de Baia Mare, unde şi-a desfăşurat cea mai mare parte din activitatea în domeniul pictural. Membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România, Maria Mariş Dărăban a avut un palmares de excepţie, cu un impresionant număr de expoziţii naţionale şi internaţionale, în oraşele: Baia Mare, Bucureşti, Cluj-Napoca, Satu Mare, Sibiu, Paris, Berlin, New York, Atena şi în Mexic şi Israel. Ultimele sale expoziţii au fost în 2016, la împlinirea vârstei de 60 de ani, organizate de muzeele Brukenthal din Sibiu şi Cotroceni din Bucureşti.
O mare tragedie s-a abătut asupra familiei, atât soţul său, Ghiţă, cât şi Maria au fost loviţi de o boală cruntă, cea mai cruntă, care i-a marcat puternic, însă fără să se aştepte la această ultimă lovitură. Este o mare pierdere pentru fiica Ioana, dar şi pentru colegii din breasla artiştilor plastici, care sunt înmărmuriţi de veste. Cu toţii avem o soartă pe care ne-o ducem, dar soţul Ghiţă are soarta cea mai grea. Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să-l ocrotească, să poată trece peste momentul încercării sale prin pierderea soţiei dragi. Dumnezeu s-o odihnească în pace!
prof. Nicolae POP, Apa
Femeia misterioasă a plecat. Pentru totdeauna
În faţa unui anumit tablou de Maria Mariş Dărăban eram întotdeauna încercat de o reverie inefabilă, din care mă smulgeam cu greu.
Un peisaj marin straniu, o plajă pustie albită de un soare orbitor, marea îngânându-se cu bolta cerului în nuanţe de peruzea şi ultramarin, despărţite printr-o dungă cenuşie discretă ca hotarul sumbru dintre cele două lumi, două scaune părăsite pentru totdeauna de către cei care au şezut pe ele şi o femeie singură, misterioasă, cu părul lung, negru şi faţa întoarsă spre larg, spre întinderea nedefinită a mării, înaltă până la levitaţie, îmbrăcată într-o rochie de un alb imaculat şi cu pălăria în mână pare pregătită în mod clar pentru plecare. Dar nu pentru a pleca acasă, ci pentru o plecare definitivă spre largul mării, spre depărtările de dincolo de linia orizontului, păşind delicat peste ape spre înaltul cerului, ca o înălţare pe drumul spre Emaus.
Abia azi m-am gândit că aici s-ar putea să fie vorba de un autoportret.
Nicolae IUGA
Culori în Lumina Veşniciei
Pasărea umbrelor nopţii, haină şi parşivă, a sosit spre zori şi a întunecat tabloul cel mai de preţ al marii artiste – viaţa! Tablourile ei inundate de Lumină, semnate Maria, îi salvează sufletul nobil, sincer, cu largă deschidere spre prietenie! Fie-ţi marea trecere şi zborul spre tărâmul fără dureri scăldat în lumina veşniciei celei dintâi! Culorile tale calde, atât de fericit armonizate, să te îmbălsămeze! Nouă, admiratorilor artei tale, ne-ai lăsat amintirea chipului tău blând, zâmbetul tău discret şi fiinţa iradiind bunătate! Şi, mai presus de toate, ne-ai lăsat emoţia şi încântarea de dincolo de pânzele tale! Vestea plecării intempestive ne-a luat pe nepregătite şi tocmai de aceea întristarea noastră e cu atât mai grav resimţită! Adio, celei ce a iubit viaţa, celei ce a iubit cuvântul poetic, celei ce s-a întrupat, acum în culorile veşniciei! Odihnă binemeritată, Maria Mariş Dărăban! Condoleanţe întregii tale familii!
Vasile LESCHIAN
Adio, Maria Mariş Dărăban
E trist şi dureros să vorbeşti despre Maria Mariş Dărăban la timpul trecut. Prezenţa sa în viaţa artistică şi culturală, prietenia pe care ştia să o dea sau la care ştia să răspundă au făcut ca Maria să fie iubită şi preţuită.
În prezenţa Mariei, a picturilor sale aveai senzaţia că trăieşti într-o lume plină de armonie, de frumuseţe, să crezi că nimic nu e rău şi urât pe lume. Maria Mariş Dărăban n-a cunoscut ura, nici invidia. Ea a iubit şi a dăruit iubire şi bunătate.
Maria Mariş Dărăban a plecat dintre noi, dar ne-a lăsat o operă nepieritoare, în care o vom regăsi mereu atunci când o vom primi. A lăsat o prietenie care cu greu se va iuta.
Toţi cei care au cunoscut-o, care i-au apreciat opera şi mai ales cei ce i-au fost aproape o vor păstra în memoria lor. Plecarea ei la cele veşnice lasă Baia Mare mult mai săracă, mai tristă.
Să-i fie somnul lin şi îngerii aproape!
Săluc HORVAT
Să-ţi fie somnul lin!
Cu ani în urmă, aproape douăzeci, am fost la Paris alături de câţiva dascăli şi de un grup de elevi talentaţi ai Şcolii Generale „Octavian Goga”. Mica noastră expediţie a fost condusă de doamna profesoară Adelina Groşan, sora cunoscutului poet şi prozator Ioan Groşan. Coordonatorul tinerilor graficieni era dascălul şi pictorul Gheorghe Makara. Înainte de plecare m-am întâlnit, în Centrul Vechi, cu pictoriţa Maria Mariş Dărăban. Maria – amabilă şi prietenoasă, aşa cum o ştim şi aşa cum va rămâne în memoria noastră – m-a poftit în atelierul ei, situat într-o casă de pe Strada 1 Mai. De fapt este vorba de o casă colţ de stradă, una dintre casele care par să ascundă mistere şi poveşti nescrise, după cum sunt toate clădirile din Centrul Vechi al Băii Mari. Din poveste în poveste i-am spus că plecăm în Franţa, unde Cercul de desen coordonat de către profesorul Makara va avea o expoziţie, la Centrul Cultural Român din Paris, condus, în acei ani, de către poetul Horia Bădescu.
Aşadar vei pleca la Paris, se bucura Maria pentru mine. Ea fusese de multe ori în Franţa, având expoziţii atât în Paris cât şi în alte centre culturale importante. Primul lucru, pe care te rog să îl faci, când vei ajunge la Paris, este acela să dai, din partea mea, un telefon criticului Lionel Scânteie, îmi spune Maria. Drept urmare îmi dă pe loc numărul lui de telefon. L-am scris nu prea convinsă că voi avea curajul să îl deranjez pe acest prieten al Mariei şi al altor artişti români ajunşi dincolo de graniţe. Aş pomeni, deşi nu este momentul, numele lui Marian Sava, un sculptor român consacrat peste hotare.
După instalare, primul drum a fost la Centrul Cultural Român pentru a pregăti, cu mic şi cu mare, expoziţia. Am fost primiţi foarte bine de către cei de acolo. Am adus vorba de venerabilul domn Lionel Scânteie, prietenul, criticul şi susţinătorul Mariei, atât în Franţa cât şi în America, unde Domnia Sa avea un cuvânt greu de spus în domeniul artei. Am aflat atunci că Lionel Scânteie era cel mai temut critic francez de artă şi desigur figura pe lista curentă de invitaţi ai Centrului Cultural Român (actualul I.C.R.). Se desfăşurau mereu activităţi, acolo, în clădirea cochetă aflată pe Rue de l’Exposition. Până la urmă mi-am luat inima în dinţi, sunându-l pe domnul Lionel Scânteie. I-am transmis mesajul Mariei şi mi-a confirmat că va fi prezent la activitatea noastră. Şi chiar a venit, conducea încă maşina, era un domn elegant şi politicos aşa cum doar bărbaţii născuţi la începutul secolului trecut puteau să fie. Expoziţia a avut succes, grafica băimăreanilor era cu totul şi cu totul aparte. Maestrul Scânteie a scris o cronică favorabilă tinerelor talente, cronică care la întoarcere a fost publicată şi în ziarele locale. Am corespondat cu criticul Lionel Scânteie mult timp. Când brusc nu am mai primit răspuns am aflat de la Maria, ceea ce am bănuit, că venerabilul domn a plecat dintre noi, lăsându-i Mariei ca amintire biblioteca lui. La întoarcere am făcut o emisiune TV chiar în atelierul Mariei, în care am vorbit despre expoziţia elevilor băimăreni şi bineînţeles despre criticul Lionel Scânteie. De-a lungul anilor ne-am întâlnit, Maria şi cu mine, la diverse activităţi culturale. Am fost la vernisajul său aniversar din iarna trecută. Sala de expoziţie devenise neîncăpătoare. Am fost la ea acasă în Apa, unde împreună cu soţul său şi-au amenajat un colţ de rai, în care toată lumea este bine primită. Ne-am întâlnit pe 15 iunie la Biblioteca Judeţeană “Petre Dulfu”. Maria aştepta cu nerăbdare ziua de 15 august, Sfânta Maria, când urma să vină Ioana şi cei dragi să o sărbătorească. A plecat Maria – prea repede din lumea florilor pe care le-a iubit şi pictat cu atâta drag şi pricepere – parcă grăbită să îl ajungă din urmă pe academicianul Augustin Buzura, binecunoscutul om de cultură născut în Maramureş, drag nouă băimărenilor şi tuturor românilor care l-au ştiut ca om, director de revistă şi întemeietor al Institutului Cultural Român ori l-au cunoscut prin intermediul operei sale. Dumnezeu să-i odihnească pe toţi! Să-ţi fie somnul lin, Maria!
Florica BUD
