Nu ofer cititorilor, în cele ce urmează, un tratat minimal de etică, ci o suită de informaţii pe marginea unui teritoriu sensibil, în vârtejul unor plurităţi de opinie. Este vorba de fenomenul homosexualităţii.
În dorinţa de a înlocui arbitrariul cu pro-ordinea, se crează, vrând-nevrând, o disproporţie între anvergura problemei atacate şi tratarea ei laconică, poate expeditivă. Refuz aşadar postura ştiutorului care deţine reţete de viaţă, voi fi sincer şi voi spune ceea ce cred.
Marginalizarea acestor oameni este o eroare. Ei construiesc, înfăptuiesc idei proprii, suplinind astfel fondul cosmic global. Ei pot, de asemenea, să gândească, să voiască, să construiască, sunt loiali statului, plătesc taxe şi impozite. Pot să simtă, să pizmuiască şi să ofere dragoste. Ce nu pot însă să facă din dragoste este să procreeze!
În plan existenţial, cuplarea misterioasă dintre realitatea legilor ce guvernează natura unui om şi componenţa lui genetică, uneori accidentală, să se numească oare destin?
Într-o primă instanţă, a spune despre cineva că este homosexual nu este altceva decât a spune că viaţa lui are o structură specifică, diferită, de dorit discretă.
Rezultatul cel mai supărător al acestei ,,ecuaţii” este ignorarea sensului real al judecăţii unei morale şi degenerarea ei într-o pretenţie îngustă şi supărătoare.
Oamenii dominaţi de înclinaţii motivaţional-afective trebuie să-şi guverneze şi direcţioneze în mod activ, nu strident, gândirea şi comportamentul.
Au pretenţia în primă instanţă ca autorităţile ce ne guvernează să le legifereze căsătoriile. În DEx, termenul de căsătorie se explică în felul următor: ,,Unirea legală, liber consimţită între un bărbat şi o femeie pentru întemeierea unei familii, matrimoniu”.
Cred că nu trebuie să specific că acest legământ există de când lumea şi pământul.
Neastâmpărul cu care dânşii îşi caută acest ,,drept” ar duce, nu-i aşa, la schimbarea dicţionarului.
Experienţa senzorială furnizează ideea, dar nu-i asigură şi implementarea. În creaţia Lui intenţionată, Dumnezeu aşteaptă recunoştinţa şi conştiinţa de sine.
În a doua instanţă, se cere cu asiduitate adopţia de copii. Ce nemulţumire ar trebui să aibă cei care să-l îndemne pe om la o asemenea nerozie? Sunt valori supreme care nu pot exista în stare de degenerare şi de inconştienţă.
Ordinea Universului, ca ansamblu, nu trebuie să cunoască asemenea aspiraţii sau veleităţi. Deşi aparent acest ,,Eu” din culisele noastre este liber să facă ce pofteşte, în realitate el nu are altă opţiune decât să fie pe ,,deplin fericit”. Cât egocentrism!
Există fireşte deosebiri între oameni, fiecare perioadă îşi are problemele şi soluţiile specifice, care nu sunt totdeauna conciliabile, dar să ne ferim de cele strigătoare la cer. Politicienii ar trebui să fie circumspecţi în această privinţă şi să încurajeze o legislaţie făuritoare de societate normală.
În Biblie, Dumnezeu nu le spune oamenilor lucruri pe care le pot afla şi singuri: natura, gravitaţia, forma sferică a pământului, procesul fotosintezei, comportamentul atomilor. Ne spune cum să ne căsătorim şi cum să facem copii, să-i creştem şi să-i educăm.
Dorinţa modernităţii de a pune credinţa creştină în acord cu toate cerinţele ,,omului modern” poate duce la speculaţia că nu mai este nevoie de Dumnezeu!
Teo MOLDOVAN, Sarasău
