Fetele s-au întors la sală pentru noul sezon competiţional

0
412
Foto: Paul Ursachi

Vacanţa s-a încheiat oficial şi pentru echipa feminină a Clubului Sportiv Minaur, luni, 24 iulie, având loc reuniunea fetelor pentru noul sezon competiţional. La întâlnire au fost prezente 15 sportive, Yuliya Prykhodko urmând să se alăture lotului astăzi.
În cadrul întâlnirii de ieri, sportiva Ştefania Bălăceanu a informat echipa şi conducerea clublului cu privire la decizia ei de a se retrage din lot, aceasta dorind să performeze în acest sezon pentru o echipă din străinătate. Conducerea clubului îi mulţumeşte pentru colaborarea cu Minaur şi îi doreşte succes în colaborările viitoare.
Obiectivul echipei feminine pentru 2017-2018 este promovarea. Dovadă stă şi campania de transferuri prin care lotul a fost întărit considerabil odată cu aducerea unor jucătoare cu experienţă.
Prima mutare a fost cea a readucerii în Baia Mare a fostei campioane naţionale Andrada Maior Paşca, componentă a HCM-ului, care câştiga titlul în 2014. Ea va întări partea stângă a atacului, după ce în ultimul sezon a evoluat în prima ligă la CSM Bistriţa.
Pe extrema dreaptă constănţeanca Andreea Lipară va aduce un plus de experienţă, acumulată în prima ligă şi în meciuri de cupe europene la echipe precum CS Tomis Constanţa, HCM Roman sau, în ultimul sezon, la HC Dunărea Brăila.
Poarta echipei va fi apărată în sezonul 2017-2018, alături de talentata Andreea Năstasă, de alte două jucătoare transferate recent. Focşăneanca Cristina Enache, produs al Centrului Naţional de Excelenţă de la Râmnicu Vâlcea, vine de la prim divizionara U Cluj. Alături de ea a sosit şi constănţeanca Monica Elena Rusu, câştigătoare anul acesta a Campionatului Naţional Universitar cu echipa Universităţii Ovidius.
Pe linia de 9 metrii se întoarce de la Corona Braşov la Baia Mare Oana Bondar, o jucătoare ce nu mai are nevoie de prezentare pentru suporterii băimăreni, aceasta evoluând în trecut la HCM timp de 9 sezoane.
Tot pentru linia de 9 metri, CS Minaur a contractat serviciile ucrainencei Yulia Zaremba, adusă tot de la o echipă din Liga Naţională, SCM Craiova, după ce în trecut a mai evolat în România la Galaţi, Rapid şi CSM Bucureşti. Iubitorii de hand­bal, şi nu numai, o consideră pe Yulia ca fiind una din cele mai frumoase jucătoare ce activează actualmente în România.
Tot din Ucraina vine să completeze linia de 9 metri centrul/inter stânga Yuliya Prykhodko, o jucătoare talentată, fostă componentă a loturilor naţionale de junioare ale Ucrainei, cu experienţă acumulată la Spartak Kiev, pentru care a evoluat mai multe sezoane, având la activ zeci de meciuri în cupele europene.
Pe lângă transferurile efectuate la sportivi, a fost întărit şi staff-ul tehnic, alăturându-se echipei Daniel Kotecz, ca Team Manager şi Ioan Băban, pe postul de Manager tehnic.
Lotul complet al echipei feminine CS Minaur e format din: Andreea Nastasă (portar), Cristina Enache (portar), Monica Elena Rusu (portar), Iulia Bledea (extremă dreapta), Andrada Maior-Paşca (extremă stânga), Mariana Mykytei (extremă stânga), Andreea Lipară (extremă dreapta), Cristina Andriţă (inter stânga), Alexandra Pricop (Inter, centru), Andreea Tecar (inter, dreapta), Yulia Zaremba (inter, dreapta), Daiana Gaiu (pivot), Oana Bondar (pivot centru), Adryana Naumenko (pivot), Oana Bidaşcu (centru) şi Yuliya Prykhodko (centru).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.