Dezinteres pentru cursurile de formare profesională

0
353

Tot mai puţini maramureşeni sunt interesaţi să se recalifice. Oficialii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Maramureş (AJOFM) au constatat că interesul pentru cursurile de formare profesională a scăzut. Dacă anul trecut au fost derulate 13 cursuri de calificare, în primele şase luni ale acestui an au început doar 5 cursuri. Se observă că angajatorii nu mai au forţă de muncă, maramureşenii preferă să migreze spre alte judeţe sau alte ţări, unde oferta e mai diversificată şi sunt mai bine plătiţi.

Au pierdut ajutorul de şomaj

Pentru organizarea unui curs de formare profesională e nevoie de o grupă de circa 10-15 persoane, pentru a fi eficientă cheltuiala cu această pregătire. E greu de găsit însă şi numărul minim de cursanţi. Directorul executiv al AJOFM Maramureş, Oana Oşanu, afirmă că la aceste cursuri de formare profesională pot fi constrânşi să participe doar şomerii indemnizaţi. Restul persoanelor fără un loc de muncă nu au nicio obligaţie să se înscrie la o astfel de pregătire. De la începutul anului şi până în prezent, doi maramureşeni au rămas fără ajutorul de şomaj după ce au refuzat să se înscrie la un curs de calificare. „Faptul că se înregistrează o scădere a interesului faţă de cursurile de formare profesională şi de a obţine o diplomă de calificare în domeniu este şi faptul că numărul şomerilor indemnizaţi a scăzut. Observăm că aceste cursuri nu mai prezintă atractivitate, deşi încercăm să ne pliem pe cerinţele pieţei muncii şi suntem obligaţi să vedem ceea ce se cere pe piaţa muncii, astfel încât să putem asigura angajatorilor calificările necesare pentru posturile căutate de dânşii. Credem că interesul pentru aceste cursuri va mai scădea. Încercăm să facem o campanie în rândul şomerilor indemnizaţi, singurele persoane care pot fi obligate să urmeze un curs pe perioada de şomaj. Şomerii neindemnizaţi nu sunt obligaţi să urmeze un curs de formare profesională sau să fie cuprinşi în alte tipuri de măsuri active”, a precizat Oana Oşanu.

Forţa de muncă pleacă

Oana Oşanu
Oana Oşanu

Oficialii AJOFM cred că şomerii nu se mai înscriu la cursuri deoarece nu se mai acordă subvenţii precum în anii trecuţi. „Un alt factor care influenţează lipsa interesului pentru cursuri este şi faptul că pe fondurile europene, în cadrul liniilor de finanţare pe POSDRU, şomerii au beneficiat până acum, pe lângă cursul gratuit, de indemnizaţii care să-i atragă la curs. Şomerii ne întreabă dacă primesc o formă de subvenţionare în cazul în care participă la aceste cursuri…”, a adăugat Oana Oşanu.
Responsabilii AJOFM au mai arătat că mulţi maramureşeni preferă să plece din judeţ, la câştiguri salariale mai mari. Angajatorii se plâng că nu mai au cu cine lucra, deoarece „salariile foarte mici îi determină pe angajaţi să migreze spre alte oraşe, cu economie mai dezvoltată”. De remarcat este că atunci când vine vorba despre calificarea într-un domeniu, cei mai mulţi se orientează spre o specializare în serviciile de înfrumuseţare. Multe doamne sau domnişoare îşi doresc să deprindă cunoştinţele necesare în coafură, manichiură sau cosmetică. Astfel, există toate şansele ca pe viitor să iasă pe bandă rulantă absolvenţi de cursuri de coafură…

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.