„Familia este un lucru sfânt”. O spune cu tărie şi convingere preotul Mircea Filip. Este fiu al Maramureşului, dar a ajuns să îl propovăduiască pe Hristos tocmai în Franţa. În prezent, părintele Mircea Filip slujeşte la Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” din Paris. În capitala Franţei trăieşte acum preotul maramureşean împreună cu frumoasa sa familie. Lângă el mai are cinci îngeraşi, iar un altul se pregăteşte dintr-un moment în altul să vadă lumina Vieţii. Mărturiseşte astfel nu numai cu cuvântul, dar mai ales cu viaţa lui că familia e un lucru de mare preţ şi demonstrează prin propria trăire că „viaţa cu cât curge în mod bineplăcut lui Dumnezeu, cu cât dragostea uneşte pe soţ şi soţie, cu cât Dumnezeu dăruieşte copii familiei, cu atât dragostea este mai bună asemenea vinului din Evanghelie”.
Principii inversate în actuala societate
R: Trăim vremuri foarte grele în care ierarhia valorilor s-a inversat, prin urmare şi familia e percepută oarecum altfel faţă de anii trecuţi. De ce credeţi că s-a ajuns aici?
M.F.: Poate din cauza fiecărui creştin. Noi avem o vorbă în popor prin care spunem că omul sfinţeşte locul şi poate noi, creştinii nu ne ajutăm unii pe alţii ca să sfinţim locul unde ne aflăm. Vă dau un exemplu: bunicii noştri când mergeau la muncă înainte să înceapă munca se rugau, îşi făceau semnul Sfintei Cruci, inclusiv peste ogorul unde aveau de muncit. Astăzi, intelectualii lumii încep munca servind o cafea sau un croissant sau o prăjitură, uitând că sunt în acel birou prin voia lui Dumnezeu şi că necesar ar fi să îşi înceapă munca, tot un dar de la Dumnezeu, printr-o rugăciune sau făcându-şi semnul Sfintei Cruci. Probabil trebuie luată problema de la început şi anume că se schimbă valorile în această lume pentru că şi noi ne schimbăm principiile. Observăm că sunt tot mai multe familii care se separă, familii care divorţează, observăm că avem familii cu un copil, maximum doi copii sau poate trei cel mult. Amintindu-ne de părinţii şi de bunicii noştri, ei aveau de la 3 copii în sus, 5, 7, 9, 12 copii, pentru că cel mai important lucru pentru ei era familia şi nu obiectele care înconjurau familia. Ori dacă observăm în lumea aceasta care e tot atât de frumoasă ca şi acum 50 de ani, punem mult preţ pe obiecte, lăsând la o parte fiorul şi frumuseţea familiei şi darul sacru al Vieţii pe care ni-L dă Dumnezeu fiecăruia. Bineînţeles că scopul fiecărei familii este mântuirea soţului prin soţie şi a soţiei prin soţ, însă o binecuvântare pe care Dumnezeu o dă este naşterea de prunci.
„Părinţii să rămână părinţi până la sfârşit”
R: Faptul că s-au schimbat valorile în ceea ce priveşte familia e o consecinţă şi a faptului că tinerii nu mai pornesc drept în familie, în sensul că preferă să stea împreună, într-o căsnicie de probă, fără a lua în considerare Taina Sfintei Cununii?
M.F.: Tinerii sunt ceea ce are societatea mai de preţ. Un tânăr reprezintă nădejdea părinţilor, toată bogăţia pe care familia a pus-o în el, un tânăr reprezintă viitorul Bisericii. Practic, în jurul acestor tineri întreaga societate se leagă, atât pentru copilaşii care sunt pe băncile şcolii, cât şi pentru vârstnicii care sunt la pensie. Tinerii sunt rezultatul societăţii în care trăim, al unei societăţi care consumă fără oprire bunuri materiale, mâncare, locuinţe, maşini, telefoane, şi atunci tinerii din ziua de azi pun accent pe lucrurile materiale, uitând că cel care stă lângă el, acea frumoasă domnişoară sau acel frumos tânăr vor fi acelaşi trup şi că, prin Taina Sfintei Cununii, Dumnezeu îi va călăuzi permanent, ferindu-i de multe necazuri care s-ar abate asupra lor. Şi atunci aleg o cale foarte simplă, în care nu se angajează unul faţă de celălalt decât cu promisiuni, iar angajamentul rămâne o promisiune care nu merge la îndeplinire decât într-o zi sau deloc. De aceea, unii tineri nu îşi doresc căsătoria şi preferă să trăiască în afara căsătoriei, în afara legii lui Dumnezeu, nesimţind bucuria pe care o primesc tinerii căsătoriţi, bucuria care vine de la Dumnezeu, de la Maica Domnului, de la sfinţii care au ales o viaţă cinstită şi curată.
R: Care e rolul părinţilor pentru a-i pune pe tineri pe o linie dreaptă când e vorba de Taina Sfintei Cununii?
M.F.: Părinţii ar trebui să rămână părinţi până la sfârşit, adică să spună propriilor copii bucuria şi încercările care au fost în timpul vieţii lor, cât timp au fost căsătoriţi şi că nu acceptă altfel decât o stare sănătoasă într-o familie creştină, aceea de a fi căsătorit. Tinerii au nevoie şi de preoţi, de duhovnici de la care să ceară sfat, pentru că apare acest conflict între vârste, vârsta părinţilor şi vârsta viitorilor tineri căsătoriţi, ori acest conflict de multe ori se poate rezolva dacă tinerii caută Biserica şi caută sfatul în Biserică pentru a-şi călăuzi drumul şi familia pe care vor să o întemeieze. Majoritatea reuşesc acest lucru, dar Sfântul Ciprian al Cartaginei ne spune: În afara Bisericii nu există mântuire. De aceea, cei care îşi doresc o viaţă de familie în afara căsătoriei şi în afara Bisericii, refuzând prezenţa lui Dumnezeu în familia lor, prin faptul că nu au ales Taina Căsătoriei când şi-au întemeiat familia, aceia vor avea de suferit, dar poate că într-o zi se vor întoarce la Dumnezeu şi Dumnezeu îi va primi ca pe fiul cel pierdut.
„E nevoie de dragoste şi discernământ”
R: Ce ar trebui să aibă în vedere tinerii atunci când îşi întemeiază o familie?
M.F.: În primul rând au nevoie de multă dragoste şi de discernământ. Dragostea împreună cu discernământul ar putea face din tinerii noştri stâlpi ai Bisericii. Este nevoie şi de o responsabilitate în faţa societăţii în care trăim şi de a-i arăta lui Dumnezeu că ceea ce Dumnezeu ţi-a dat în mână, adică pe soţia ta sau soţul tău, eşti responsabil şi îi mulţumeşti pentru acel dar, pentru că din miliarde de oameni ai ales pe cineva potrivit sufletului tău şi prin acest lucru îi arăţi că eşti responsabil, îi mulţumeşti permanent pentru lucrul acesta. Şi apoi este o rugăciune în timpul Sfintei Liturghii: Toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să I-o dăm, adică indiferent de starea în care te afli: încă nu te-ai căsătorit sau eşti căsătorit sau eşti monah, alegând ca mireasă Biserica, pe Fecioara Maria, indiferent de starea în care te-ai afla să conştientizezi că întreaga viaţă i-o datorezi lui Dumnezeu şi Lui trebuie să-i mulţumim.
R: Ce uneşte familia?
M.F.: O familie învaţă cum să trăiască încă dinainte de căsătorie şi imediat după căsătorie. Cei care au un an sau doi de căsătorie sunt asemeni copiilor care au un an, doi ani şi abia reuşesc să meargă în picioare, învaţă să vorbească. Aşa este şi în căsătorie. În primii ani învăţăm să vorbim, să ne comportăm, îl observăm pe cel de lângă noi. Apoi, trecând timpul şi dragostea crescând, apare şi responsabilitatea şi ceea ce eu numesc darul sacru al Vieţii, adică naşterea de copii. În Evanghelia pe care Biserica a rânduit să o citim la Taina Sfintei Cununii, se vorbeşte despre transformarea apei în vin. Această transformare a apei în vin e subliniată de unul din cei prezenţi la acea nuntă, care ne spune că vinul pe care l-au băut acum era mult mai bun decât cel care se terminase, de fapt subliniindu-ne nouă, care citim Evanghelia, că dacă viaţa curge în mod bineplăcut lui Dumnezeu, cu cât dragostea uneşte pe soţ şi soţie, cu cât Dumnezeu dăruieşte copii familiei, cu atât dragostea este mai bună, asemenea vinului din Evanghelie. Dragostea nu moare niciodată spune Sfântul Apostol Pavel, aş spune că dragostea, cu cât trec anii, cu atât este mai puternică. Acesta este de fapt secretul unei familii care trece prin greutăţi, prin încercări, unele familii nu au copii, altele familii nasc copii bolnavi, alţi părinţi îşi pierd copiii prin boli, accidente, mulţi din familiile noastre îşi pierd copiii pentru anumite perioade pentru că aceştia merg în străinătate căutând un trai mai bun, dar acolo îşi lasă o parte din tradiţiile şi valorile învăţate în casa familială. Toate lucrurile acestea cumva ne obligă pe noi, creştinii, în general, să fim cu luare aminte şi să nu lăsăm căsătoria şi dragostea dintre bărbat şi femeie să fie ştirbită de păcat, ci dragostea să fie curată, răbdătoare, să se înmulţească de la un an la altul. (va urma)
