Şcoala de Poezie de la Borşa

0
400

Cei mai pretenţioşi şi înverşunaţi canonic ar putea să-mi reproşeze că am exagerat spunînd că în urmă cu ceva vreme, în oraşul minerilor Borşa, ar fi fost o şcoală de poezie. Mă las dus de fiorul ludic al întîmplărilor literare şi nu voi renunţa la expresie. Din simplul motiv că realitatea de atunci îmi dă dreptate şi acum. Cam prin anii ’80 la Borşa şi împrejurimi, Baia Borşa, Moisei, Săliştea de Sus, erau în cîmpul muncii tineri scriitori care rîvneau la prima carte. Îmi aduc aminte de: Aurel Pantea, Ion Zubaşcu, Maria Ştefanca, Mircea Petean, Ion Burnar, George Bocşa, Gheorghe Peter, Felix Săteanu (fotograf). În proză păşea apăsat Vasile Dragomir, care vestea un mare prozator. A confirmat în parte, devenind un aprig jurnalist. Lucrau mai toţi în învăţămînt. Aşa au înfiinţat cenaclul “Vestitorii”, care pare-mi-se avea şi o revistă. O holdă de grîu de tineri, elevi în special, se unduia în bătaia vîntului liric. Erau cunoscuţi pe plan naţional. Cînd spuneai Borşa repede făceai asociere cu mineritul şi poezia. La Şcoala de Poezie de la Borşa se învăţa după modelele poetice cunoscute. În oraş soseau toate revistele literare (nu erau multe). Ţin minte că poeţii-dascăli erau respectaţi de la primar (Petru Roman), la directorii de mină (Hărănguş, Lung, Suciu), de la şefii de abataje la domnul de la aprozar. Nu exagerez cu nimic. Apoi dascăli şi dăscăliţe cumpărau şi citeau poezie. O, Doina Bentu, ce muzici se cîntau atunci! Aurel Pantea, lucra cu migală la volumul “Casa cu retori”. A coborît într-o toamnă la Deseşti să se întîlnească cu Nichita Stănescu. Cu care a avut priviri piezişe apoi au rămas într-o armonie lirică. Acum este un poet de frunte al generaţiei sale. La Alba Iulia adună scriitorii la o altă şcoală. Mircea Petean (era dascăl la Moisei) şi a publicat pe cînd era la Borşa volumul “Un mun­te, o zi” lansat cu o asistenţă numeroasă – profesori, mineri şi militari. Am sfîrşit-o la Complex la Grigore Cervenschi unde părintele lui ne-a adus vin din Jucu Nobil. Acum este un mare editor şi un poet ştiut în ţară, în Italia deşi trăieşte la Floreşti lîngă Cluj. Ion Burnar ne-a prezentat acel neuitat “Memorandum liric”. Ceilalţi scriau şi publicau în presa vremii. Cel mai prudent a fost Ion Zubaşcu, ca apoi să facă explozie în Bucureşti – ca poet şi jurnalist. George Bocşa bătea la uşa editorilor. “Un om cu zîmbet deschis, ins ce părea să fi citit toate cărţile care apar” (I. Lazu). Echipa de tineri scriitori de la Borşa devenise magnetică. I-au fost în ospeţie însuşi Laurenţiu Ulici pentru un diagnostic critic la faţa locului. Noi cei din Sighetu Marmaţiei, Baia Mare ori Târgu Lăpuş răspundeam chemării lor. Dar şi ei preţuiau chemarea noastră. Cum s-ar zice aveam şi noi şcolile noastre de poezie. Eram independenţi şi punctum, dar neliniştiţi să ne citim sufletul liric organizat. Unde, în cenaclu, aveam o poftă nebună de a deveni chiar critici armonioşi. Fotografia alăturată (pretext pentru acest articol) face parte din argumentele unei vieţi literare chemătoare la Borşa. Lîngă George Bocşa este graficianul Uriaşu (Gheorghiţă Ghinea) din Ploieşti, din păcate decedat. Apoi cel ce scrie aceste rînduri. Neobositul Vasile Morar lîngă impetuosul poet Dan David care a exclamat editorial “Eu vă iubesc pe toţi!”. Aurel Pantea alături de Ion Burnar. Şi nu în ultimul rînd, bucureşteanul George Stanca cu a lui “Tandreţe maximă”. Uşor de sesizat, unii lipsesc din imagine, făcută în librăria Magdei Peter din Borşa. Fotografia aparţine, cred, lui Felix Săteanu. Nu uit că la Borşa a făcut un popas de o noapte şi Nichita Stănescu. Să confirme, parcă, Şcoala de Poezie din oraş. Şi dacă nu a avut certificat de înmatriculare, la Borşa a funcţionat o şcoală de poezie pe principiul prieteniei şi al solidarităţii.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.