M-am întrebat simplu şi firesc: de ce Parlamentul de la Kiev a adoptat pe 5 septembrie o nouă lege a învăţămîntului prin care vor fi închise şcoli ale minorităţilor din Ucraina. Unii spun că numai grădiniţele şi ciclul primar. Tot acolo sîntem cu pierderea identităţii de limbă: dacă nu înveţi în limba ta pînă la această vîrstă greu să mai legi ceva în gimnaziu. Pe mine (pe unii dintre noi) mă preocupă ce le-a trecut parlamentarilor ucraineni prin cap să ia această decizie? Unii zic că fiind supăraţi pe ruşi vor să-i lovească lingvistic. Şi ca Moscova să nu se înfurie a tras toate minorităţile din Ucraina la limba lui Taras Sevcenko. Care avea o părere bună despre cei care nu-i vorbeau limba. Ştiu că în satul Negostin din judeţul Suceava, situat la cîţiva kilometri de Ucraina, unde este centrul celei mai reprezentative comunităţi de ucraineni din România are loc în fiecare an un festival folcloric de tradiţie. Acolo se află un bust al poetului naţional al Ucrainei. Cel mai mare poet al Ucrainei are un bust la Sighetu Marmaţiei şi un liceu ucrainean care-i poartă numele. Mă simt onorat că ucrainenii din Maramureş pot învăţa liberi în limba lor maternă. Am prieteni ucraineni de mare forţă sufletească. Care nu m-au înşelat în aşteptări. Prietenia de cruce cu Mihailo Nebeleac din Rona de Sus, autorul primului roman în limba ucraineană din România a rămas pilduitoare. Apoi elegiile lui Pablo Romaniuc sînt etalon în lirica ucraineană de la noi. Distinsul poet Stepan Tcaciuc mi-a făcut mare onoare să-mi traducă un volum de versuri în limba ucraineană. Premiat la Ujgorod şi la Lvov. Dacă veni vorba de acest frumos oraş din vestul Ucrainei, cu un destin cutremurător, acolo am putut simţi prietenia între scriitori. Respectul reciproc pentru valorile culturale ale celor două popoare. Am fost invitat de Uniunea Scriitorilor din regiunea Lvov cu participarea unor scriitori din Europa şi din Statele Unite.
A fost prima întîlnire a Convenţiei literare de la Lvov al cărui membru fondator sînt. Acolo l-am întîlnit şi pe poetul Gall Aron, bun prieten al meu din Ungaria. Cum trebuia să am o intervenţie în cadrul Convenţiei am vorbit despre Petru Movilă, Sfîntul Mitropolit al Kievului care a lucrat la alcătuirea lumii interioare a Ucrainei. Fiul de domnitor moldovean este venerat de ucraineni. Apoi mi-am arătat preţuirea pentru poetul naţional Taras Sevcenko. Şi Ion Budai Deleanu a avut legături cu oraşul Lvov. La Universitate, tinerii scriitori Boris şi Iren m-au invitat pentru o întîlnire cu studenţii şi profesorii. Un dialog care nu l-am uitat nici după şapte ani. Am venit de acolo cu respect sporit pentru limba Ucrainei. Am amintit această întîmplare tocmai în contextul unui gest greu de înţeles făcut de Parlamentul din Kiev. Care naşte întrebarea: de ce domnilor? Eu am un respect profund şi sincer pentru ucrainenii din Maramureş. Nu se poate ţine seama de această preţuită împăcare? Înţeleg că Ucraina trece prin momente dificile. Se vede că politicienii nu au în vedere sentimentele noastre. Cei care ştiu bine istoria ne spun că politica Ucrainei de la începutul secolului trecut avea în plan să-şi pună în graniţele ei teritoriile româneşti care astăzi sînt acolo: Bucovina de Nord, Maramureşul istoric, două treimi din el, şi Basarabia de Sud. Acum noi vorbim despre învăţămîntul în limba română. Ce facem? Ungaria a bătut la porţile Kievului să le lase pruncilor de maghiari şcoala deschisă. Noi ce facem? Academia Română palidă reacţie, Biserica Ortodoxă Română nu s-a exprimat. Ici, colo cîte un ziarist rebel şi o demonstraţie cu cîţiva oameni în Bucureşti. Mai ales că avem de amintit Tratatul de bază dintre România şi Ucraina (1997). Noi îl respectăm, prietenii ucraineni pregătesc lacăte pentru şcoli româneşti. Strategia noastră în această privinţă nu se vede. Ne e teamă să nu supărăm pe nimeni! Dar cînd altul te supără? Ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face! Unde sînt oamenii politici? O declaraţie politică face cît o mie de pagini. Circulă o idee în medii discrete că România ar trebui să înceteze a proteja românii din jurul României. Nu-mi vine a crede. De ce alţii o fac, vecinii unguri, iar noi nu? Închei cu versurile lui Sevcenko: „Şi-n familia frăţească/ Mare şi slăvită/ Pomeniţi-mă cu-o vorbă/ Bună, liniştită”. O facem. Şi în numele prietenilor mei ucraineni: Iaroslava, Mihailo, Iurii, Pablo, Ivan, din România. Aveţi cuvîntul! Că sîntem în mijlocul unui joc periculos. După punerea punctului la acest text am văzut că în Plenul Parlamentului s-a atras atenţia asupra acestui gest al Radei de la Kiev. Sper să fie şi acolo ca la noi.
Ultima oră: Preşedintele Iohannis a anunţat că şi-a contramandat vizita pe care urma să o efectueze la Kiev ca urmare a adoptării controversatei legi.
