Au fost publicate normele tehnice de completare a registrului agricol (RA) pentru perioada 2015-2019 (5 ani). Cea mai importantă noutate este că de la 1 ianuarie 2018 RA se va ţine în format electronic. Registrul agricol este documentul oficial de evidenţă primară unitară, în care se înscriu date cu privire la gospodăriile populaţiei şi la societăţile/asociaţiile agricole, precum şi la orice alte persoane fizice şi/sau entităţi juridice care au teren în proprietate/folosinţă şi/sau animale. Registrul agricol se întocmeşte în format electronic, pe fiecare localitate componentă a unităţii administrativ teritoriale, cu obligaţia de a se interconecta cu Registrul Agricol Naţional (RAN), în vederea raportării unitare către instituţiile interesate a datelor gestionate de către acesta. În cazul primăriilor unde nu s-a trecut la gestionarea în format electronic, RA se poate întocmi pe suport de hîrtie.































