4.500 de pachete cu ţigări de contrabandă, descoperite într-un saivan pentru animale

0
313

Poliţiştii de frontieră maramureşeni au descoperit, într-un saivan pentru oi, ascunse sub lână, 4.500 de pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană, provenite din contrabandă. Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 52.600 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar proprietarul saivanului este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.
Miercuri, 27 septembrie, în jurul orei 11, un echipaj al poliţiei de frontieră din Sarasău, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a descoperit, într-un saivan destinat oilor, 9 colete voluminoase, ce conţineau ţigări, ascunse sub lână.
Din primele verificări s-a constatat faptul că, saivanul, care se afla la aproximativ 400 m de frontiera de stat, aparţine cetăţeanului român Iura. L., în vârstă de 60 de ani, domiciliat pe raza judeţului Maramureş.
Cele 9 colete au fost duse la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 4.500 de pachete cu ţigări, diferite mărci, de provenienţă ucraineană, în valoare de 52.600 lei.
Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, faţă de proprietarul saivanului, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun. În continuare se fac cercetări în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale.

Prin metoda “capac”, peste 240.000 de pachete cu ţigări ascunse într-un TIR

Poliţiştii de frontieră din Halmeu, împreună cu lucrătorii vamali, au descoperit aproximativ 249.000 de pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană, ascunse într-un automarfar, care transporta tocătura de lemn din Ucraina în România.
În data de 25 septembrie, în jurul orei 00.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu, judeţul Satu Mare, s-au prezentat, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român Sorin F. în vârstă de 45 ani, însoţit de Victor F., 34 de ani, ambii domiciliaţi pe raza judeţului Maramureş, conducând un automarfar marca Volvo, care tracta o semiremorcă marca Reisch, ambele înmatriculate în România.
Din primele verificări s-a constatat faptul că şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, tocătură de lemn din Ucraina.
În baza unei analize de risc si ca urmare a faptului că remorca TIR-ului a fost semnalată de câinele specializat în detectarea tutunului, poliţiştii de frontieră, împreună cu lucrătorii vamali, au efectuat un control asupra mijlocului de transport şi, deoarece exista suspiciunea că în acesta se află o cantitate mare de ţigări, de provenienţă ucraineană, automarfarul a fost condus la Biroul Vamal Sighetu Marmaţiei pentru efectuarea unui control amănunţit.
Astfel, au fost descoperite, ascunse şi nedeclarate, în vederea sustragerii de la controlul vamal, aproximativ 249.000 de pachete (498 de baxuri) cu ţigări, marca Marble şi Jing-Ling, de provenienţă ucraineană.
Baxurile cu ţigări erau ascunse sub tocătura de lemn, pe care cele două persoane intenţionau să o introducă în ţară, conform documentelor prezentate pentru controlul de frontieră.
În cauză, cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul DIICOT Maramureş.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.