Arhive Zilnice: 30 noiembrie 2017
Judeţul Maramureş, prezenţă vie în inima Europei
Un demers inedit a fost organizat marţi, 28 noiembrie 2017, la sediul Parlamentului European din Bruxelles, pentru a marca cei 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană. La invitaţia europarlamentarului Viorica Dăncilă, reprezentanţi ai judeţului Maramureş au participat la acest eveniment festiv,...
Cum să ne unim!
Peste un an, vom sărbători un secol de la Unirea Transilvaniei (Basarabiei şi Bucovinei) cu România şi se discută de pe acum despre acţiunile ce vor fi organizate. Sugestiile sînt multiple, primarii doresc să repare casele memoriale ale memorandiştilor, istoricii vor să reediteze cărţi,...
Program special la Mocăniţă de Ziua Naţională
Mocăniţa de pe Valea Vaserului va circula din nou, după o pauză în urma încheierii sezonului turistic. Aceasta va avea un program special cu ocazia Zilei Naţionale, fiind la dispoziţia turiştilor din 30 noiembrie şi până în 3 decembrie.
Mocăniţa reprezintă una dintre principalele atracţii...
Delia Ana Kovacs, de nouă ori aur
Doi înotători reprezentanţi ai Asociaţiei Club Sportiv Gold Stars Baia Mare au participat la competiţia de nataţie destinată sportivilor masters DKMT Euroregion Endurance Cup, ediţia a IX-a. Concursul s-a desfăşurat în 25 noiembrie, la bazinul de înot "Bega" din Timişoara. Au fost prezenţi sportivi...
Şedinţa Consiliului Local al Municipiului Baia Mare
Pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al Municipiului Baia Mare s-au aflat aproape 50 de proiecte de hotărîri. Iată cîteva dintre acestea care ar putea prezenta interes pentru comunitatea băimăreană.
• S-a aprobat rectificarea bugetului general al municipiului Baia Mare pe...
Andreea Tecar, convocată la lotul naţional de tineret
Începînd cu data de 28 noiembrie, lotul naţional de tineret la handbal feminin a început pregătirile sub bagheta noului antrenor Gheorghe Tadici. Între 28 noiembrie şi 6 decembrie are loc un cantonament la Moeciu de Sus, în cadrul Complexului Cheile Grădiştei. După acţiunea de...
CSŞ 2 Baia Mare, liderul Seriei G după primele două turnee
În perioada 25-26 noiembrie a avut loc, la Zalău, cel de-al doilea turneu al Diviziei Minivolei masculin. La fel ca în primul turneu, CSŞ 2 Baia Mare a obţinut maximum de puncte (trei victorii cu 3-0 sau 3-1) şi, cu 18 puncte, se află...
Ziua ştafetei
Cu ocazia Zilei Ştafetei - eveniment de orientare în carieră a tinerilor, la care poliţia este parteneră şi în acest an, trei elevi ai Colegiului Naţional "Mihai Eminescu" Baia Mare - Ciurdaş Timotei, Horţ Sonia şi Socolan Adrian - au avut şansa de a...
Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei
Astăzi, 30 noiembrie, este sărbătorit Sfântul Apostol Andrei, considerat a fi cel care a propovăduit Evanghelia în România.
Mărturie stau toponimele din zona Dobrogei unde a și locuit o vreme. Sfântul Apostol Andrei s-a născut în Betsaida Galileia, localitate situată pe ţărmul Lacului Ghenizaret, în...

































