Vreme de 12 luni, băimărenii au avut în apropierea lor, în 12 locaţii din oraş, cutii pentru a dona bani în cadrul campaniei intitulate „Cei cu dizabilităţi visează lucruri simple: să meargă, să vorbească, să aibă prieteni. Fii şi tu ESPERANDO!”, derulate de către Asociaţia Esperando cu scopul să strângă fonduri pentru susţinerea activităţilor zilnice cu şi pentru copiii, tinerii şi adulţii cu dizabilităţi. Suma colectată după un an de campanie este de 3.284,35 lei, care vor fi folosiţi pentru şedinţe de kinetoterapie, logopedie, psihoterapie, fizioterapie, hidroterapie, activităţi de socializare şi alte tipuri de terapii necesare recuperării copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi fizice şi asociate, în Centrul de Zi de Recuperare Esperando. O parte din fonduri vor fi utilizate pentru alimente, transportul zilnic, rechizite şcolare, materiale de lucru, jocuri, ustensile. Celor care prin gestul lor au contribuit la zâmbetele şi viaţa mai bună a copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi, Asociaţia Esperando le mulţumeşte! Misiunea Asociaţiei Esperando este să înlăture temerile şi nesiguranţele legate de viitor ale persoanelor şi familiilor care trăiesc cu o dizabilitate sau cu probleme fizice.
(o.m.)






























