Amintiri de la Telerevoluţia română

• Dialog pe e-mail cu sigheteanul Echim Vancea •

– Nu te întreb ce ai făcut în ultimii 5 ani. Te întreb ce făceai în 21 decembrie 1989? Care era atmosfera la Sighetu Marmaţiei, unde lucrai ca referent-instructor la Casa Municipală de Cultură?
– Despre evenimentele de la începutul lui decembrie ’89 am aflat, ca de altfel foarte mulţi români, de la Radio „Europa Liberă”, post pe care îl „prindeam” pe un radio performant, „Selena” de producţie sovietică. Ce auzeam la radio nu îmi ve­nea să cred. Acasă aveam un televizor „Sport” (portabil) şi nu prea înţelegeam din ceea ce se întâmpla în ţară, la Timişoara în special. Transmisiunile erau mult cenzurate. Abia a doua zi am înţeles desfăşurarea evenimentelor.
– Unde te-a prins vestea fugii cu elicopterul din 22 decembrie şi ce s-a întâmplat apoi la Sighet?
– Fuga din 22 decembrie am văzut-o la televizor, la Casa de Cultură. A fost o explozie de bucurie pe care nu am cum să o uit.
– A fost un moment, un sentiment de eliberare unic în viaţă. Eu ascultam Radio Bucureşti, pe un Vef, tot sovietic, când la 12 şi 10 minute, Mircea Dinescu a strigat”Dictatorul a fugit, trăiască România liberă. Deschideţi televizoarele”! Am privit imediat în jur să văd cine a mutat postul pe ”Europa Liberă”. M-am convins că e tot Bucureştiul şi am deschis televizorul, deşi ştiam de la foştii colegi de facultate care lucrau în televiziune că MGS-urile învechite trebuiau pornite cu 3 ore înainte de intra în emisie pentru ca aceste magnetoscoape cu lămpi să funcţioneze la parametrii normali. Nimeni însă nu s-a întrebat de ce la radiojurnalul de la ora 7 şi buletinele ştiri de la ora 8 şi 9 din 22 decembrie 1989, la radio Bucureşti se anunţa că la ora 10 va fi transmis un comunicat important pentru ţară şi vă rugăm porniţi televizoarele! Asta în condiţiile în care programul normal începea la ora 17!
– Chestiuni tehnice. Eu nu aveam de unde să le ştiu. Între Bucureşti şi Sighet sunt câteva sute de kilometri (fie pe cale ferată, fie pe drumuri). Noi la Casa de Cultură eram cu televizorul „încins” la maximum.
– După evenimentele din ’89, România fost ruptă-n 3: O tabără formată din cei care au ieşit în stradă înainte de 22 decembrie, una a celor care au devenit revoluţionari după fuga dictatorului şi a treia, majoritară, tabăra celor care au privit cu inima strânsă telerevoluţia pe micile ecrane. De ce trebuia românul să deschidă televizorul? Pentru a vedea în direct linşajul dictatorilor care ar fi urmat dacă nu ar fi fost varianta cu elicopterul. Scenariştii celor câteva servicii secrete implicate în căderea comunismului nu au vrut să se mânjească pe mâini cu asasinarea lui Ceauşescu. Aceasta a fost pregătită în cei 7 ani de „foamete” în România, impusă chiar din Vest, dar şi din Est. Ceauşescu a fost momit să plătească în produse agro-alimentare datoria externă, la fiecare sută de dolari marfă alimentară scăzându-se din datorie 125 de dolari! Aşa s-a mizat că poporul furios îşi va sfâşia conducătorul. După ce porţile Comitetului Central au fost descuiate din interior, la ora 10, poporul a dat năvală să-l caute pe dictator. Revenind la Sighet, câţi morţi ar fi fost în acele zile, dacă Grănicerii şi Gărzile Patriotice ar fi distribuit pe 23 decembrie celor câteva sute de civili trecuţi de 18 ani şi muniţie de război, nu doar arme?
– D-le Năsui, Sighetul nu a fost un oraş „supus” interdicţiilor alimentare atât de dramatice ca în marile oraşe. Sighetul a beneficiat din plin, ca astăzi, de o piaţă agroalimentară de „succes”. S-a încercat şi la noi introducerea cartelelor la pâine, lapte şi nu mai ştiu la ce. „Burlac” fiind, nu m-a preocupat foarte mult acest aspect. Mă „alimentam” de la ţară. Greu era pentru familişti.
– Paradoxal, toate depozitele magazinelor alimentare şi nealimentare erau ticsite cu de toate, dar toate se dădeau pe sub mână, la pile, cunoştinţe, relaţii!
– Câte zile a durat şi cum s-a încheiat „revoluţia” la Sighet? Câţi dintre participanţii de atunci au primit titlul de revoluţionar?
– Florentine, „revoluţia” sigheteană a fost un fâs… Nu este momentul să îţi descriu ce a fost în acea zi de 22 decembrie ’89 când ţigani, ospătari, infirmieri, şi chiar elevi au „pus” mâna pe „putere”. În zilele de 22, 23 şi 24 decembrie ’89, am fost în Primăria Sighetului în uniformă de „gardă patriotică” şi cu un pistol mitralieră încărcat cu 32 de gloanţe şi cu încă trei încărcătoare de rezervă pline. Am „dormit” în biroul prim-secretarului (sprijinit de soba de teracotă), două zile şi două nopţi cu mâna pe puşcă. La alarma cu „otrăvirea apei Sighetului” şi nu ştiu ce maşină „Aro” se apropie de Sighet cu intenţia de a ocupa locaţiile „puterii” abia instalate am plecat cu un bun prieten „pe teren” şi nici urmă (fulguia ca în zilele de astăzi) de terorişti (securişti). Securiştii se predaseră armatei încă din data de 22 decembrie. Cei care au solicitat „titlul de revoluţionar” la Sighetu Marmaţiei sunt o gaşcă de nulităţi! La Sighetu Marmaţiei nu a avut loc ”nici o revoluţie”. Nici o manifestare de stradă. Câţiva ţigani şi vreo câţiva indivizi certaţi cu legea au pus-o de o „revoluţie”. Au ars tablourile cu ceauşeştii, au aruncat în stradă „operele” acestora” şi gata. S-a instalat haosul care a primit denumirea de „revoluţie”. Dacă ai fost martor la „epocala” şedinţă a (dracu’ îi mai ştie denumirea) FSN, CPUNM, se pare, din 22 decembrie te-ar fi apucat greaţa. Ce a urmat se ştie. Trădare, Trădare, Trădare! Adică, nimeni nu a avut curajul să spună clar şi răspicat: Începând de astăzi, 22 decembrie 1989, se reînfiinţează JUDEŢUL MARAMUREŞ cu reşedinţa la SIGHETU MARMAŢIEI! Mai sunt în viaţă, încă, activiştii acelui moment. Poate vor vrea domniile lor să dea o explicaţie gestului de acel moment!
– Deh!Toţi erau ocupaţi cu teroriştii! Potrivit informaţiilor din 23 decembrie 89 (false şi diversioniste, cum s-a dovedit ulterior), dinspre pasul Huta spre Sighet se îndreptau trupe de terorişti înarmaţi până-n dinţi. Două camioane cu militari de asalt au pornit spre Teceu. Un participant la acel episod povestea că un pluton de la Grăniceri şi un grup de la gărzile patriotice înarmate cu puşti ZB, vai de ele, au pornit în întâmpinarea teroriştilor pe malul stâng al Tisei. După ce au trecut podul de la confluenţa cu Iza, se lăsase noaptea. Undeva, pe un câmp, s-au auzit nişte zgomote. Culcaţi pe burtă, pregătiţi de război, apărătorii Sighetului au tras rafale de armă în direcţia de unde se auzea ceva. Apoi a fost linişte, până în zori de zi, când, la cercetarea terenului s-a descoperit zăcând fără suflare o vacă!