În Dragomireşti – O femeie, în stare de ebrietate, a fost accidentată

0
211

Şoferilor le este interzisă conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului tocmai pentru prevenirea accidentelor de circulaţie. Însă accidente se pot produce şi atunci când pietonii circulă pe drumurile publice în stare de ebrietate. Imprudenţa unei femei care, în stare de ebrietate, a traversat drumul neregulamentar, a condus la producerea unui accident. Conducătorul auto nu a mai putut evita impactul şi a acroşat-o cu partea frontală a autoturismului.

Marţi după-amiază, în jurul orei 16, poliţiştii din Dragomireşti au intervenit la un accident de circulaţie, cu o victimă, produs pe raza oraşului. În urma verificărilor efectuate la faţa locului, s-a constatat că accidentul s-a produs pe fondul traversării neregulamentare. Victima, o femeie, de 53 de ani, în stare de ebrietate, a traversat drumul prin loc nepermis şi fără să se asigure, fiind acroşată de un autoturism, condus de un tânăr, de 25 de ani, din Ieud.
În urma impactului, femeia a fost rănită şi transportată la Centrul de Permanenţă Dragomireşti, refuzând să fie transportată la spital.
Ambii participanţi la trafic au fost testaţi cu aparatul etilotest, constatându-se că femeia avea o concentraţie de 0.90 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cazul tânărului de la volan rezultatul a fost zero.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.