Prime de inserţie pentru absolvenţi

0
292

Din acest an, absolvenţii înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă şi care se încadrează în termen de 60 de zile de la absolvire pot solicita prima de inserţie în cuantum de 1.500 de lei.
Directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Maramureş (AJOFM), Oana Oşanu, precizează: „Potrivit Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, absolvenţii instituţiilor de învăţământ şi absolvenţii şcolilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, care, în termen de 60 de zile de la absolvire, se înregistrează la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Maramureş şi se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază, din bugetul asigurărilor pentru şo­maj, de o primă de inserţie egală cu de 3 ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data încadrării”, a spus Oana Oşanu.
“Prima de inserţie se acordă în două tranşe, astfel: tranşă egală cu 50% din cuantumul stabilit, la data angajării; o tranşă egală cu 50% din cuantumul stabilit, după expirarea perioadei de 12 luni de la angajare”. Persoanele care beneficiază de prima de inserţie au dreptul la menţinerea primei acordate şi în situţia în care, în perioada de 12 luni de la angajare, le încetează raportul de muncă sau de serviciu la primul angajator şi se încadrează, în termen de 30 de zile, la un alt angajator, în condiţiile în care încadrarea în muncă la cel de-al doilea angajator se realizează în aceleaşi condiţii, respectiv cu normă întreagă, pentru o perioadă mai mare de 12 luni. Oficialii AJOFM Maramureş au mai adăugat că „persoanele care nu au reuşit să se încadreze în muncă în termen de 60 de zile de la absolvire pot solicita indemnizaţie de şomaj dacă: în termen de 60 de zile de la absolvire s-au înregistrat la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Maramureş; la data solicitării dreptului, nu au fost admişi sau nu urmează cursurile unei forme de învăţământ, organizate şi/sau acreditate, după caz în condiţiile legii; nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare”. Indemnizaţia de şomaj pentru absolvenţi este în cuantum de 50% din valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare şi se acordă pe o perioadă de 6 luni.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.