Graniţele actuale nu cuprind toate vetrele româneşti, din cauza faptului că prin tratatele de pace au rămas teritorii cu români în afara României, incluse în statele vecine. După Trianon 1920 şi Paris 1945, noua ordine i-a obligat să devină cetăţeni ai altor ţări, în care s-au integrat. După desfiinţarea blocului sovietic şi deschiderea graniţelor, legătura lor cu patria mamă a fost refăcută, iar acum, în 1918, la sărbătoarea Centenarului, este obligatoriu ca România să le întindă o mînă de ajutor!
Istoricii discută în această perioadă despre cum am ajuns la România de azi, cu cîştiguri şi pierderi. Lecţiile sînt utile, mai ales pentru politicieni, ale căror decizii bune ori greşite au influenţat soarta poporului. Cei din interior ne bucurăm de un stat naţional, însă cei care locuiesc pe margini sînt români de gradul II. Cu toate disputele interne, pentru aceştia trebuie să fim uniţi şi să le întindem mîna, spunîndu-le: Dragi fraţi!
Am fost obligaţi să acceptăm deciziile marilor puteri, ne putem reproşa unele greşeli strategice (Regatul României a pactizat cu Hitler), totuşi demnitatea nu a fost pierdută, aşadar nu ne este ruşine de înaintaşii noştri, au fost oameni de onoare. Ne amintim că am protejat tezaurul Poloniei, am refuzat să participăm la rapturile teritoriale din anii ’40, am respectat principiul bunei vecinătăţi. Avem convingerea că prin aderarea la UE şi intrarea în NATO am făcut ceea ce trebuie să facem, pentru bine, adevăr, dreptate, moralitate…
Extinderea EU şi a NATO în Ucraina, Serbia şi Republica Moldova este ţelul următor, pentru a-i aduce şi mai aproape de noi pe românii din aceste ţări, aflaţi lîngă noi şi totuşi atît de departe… Nu-i putem integra în ţară, dar ne putem apropia pe căi culturale, economice, religioase, educative, ceea ce Guvernul face la un nivel scăzut şi în mod neordonat, astfel că fraţii noştri nu simt căldura ţării. Mai active decît instituţiile de stat sînt asociaţiile culturale, şi de-o parte şi de alta, pentru propagarea culturii române, fără să tulbure sentimentele statelor gazdă. Principalul reper cultural românesc este Mihai Eminescu, poeziile sale sînt citite ca a doua Biblie, numele său este respectat ca al unui sfînt. La Slatina-Ucraina (aproape de Sighetu Marmaţiei, peste rîul Tisa), s-a înfiinţat Liceul „Mihai Eminescu”, are 58 de elevi. La Cernăuţi, funcţionează cîteva asociaţii culturale şi ştiinţifice, un centru cultural, o revistă…
Procesul de asimilare să nu însemne rupere de ţară, ci aducerea ţării în mic lîngă tine. Prezervarea limbii materne şi a spiritualităţii româneşti să fie principalul obiectiv susţinut de stat. Nu trebuie să îi abandonăm pe românii de lîngă România, să nu-i lăsăm singuri, aşa cum este corect ca şi statele vecine să-i susţină pe etnicii lor. Diversitatea de culturi, limbi, obiceiuri nu este o piedică pentru civilizaţie şi progres, ci o şansă în plus. Identitatea naţională românească nu-i întreagă fără românii din Ungaria, Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria şi Serbia, fără cei din Polonia, Slovacia…
Intelectualii menţin legătura cu ţara mamă şi ţin ridicat stindardul cultural în aceste enclave de populaţie românească, unde este cu mult mai greu să fii român decît în România. Patriotismul trebuie exprimat cu atenţie, pentru a nu jigni statele gazdă. Ambasadele, consulatele, institutele culturale, diplomaţii români să fie alături şi la bine şi la rău de românii de pretutindeni. România îşi deschide inima în 2018 şi mai mult pentru românii obligaţi de istorie să trăiască în alte ţări, cu dificultăţile ce apar de aici. Peste tot, expus la primărie, biserică, şcoală, acasă, trebuie să fie un tricolor, alături de steagul UE şi al ţării gazdă. Sentimentul de înstrăinare poate să dispară şi să ne regăsim în acelaşi neam şi aceeaşi limbă. Le dăm mîna fraţilor români, pentru a fi cu toţii buni, drepţi, morali.
