S-au aprobat proiectele pentru reabilitarea a 27 de blocuri din Baia Mare

0
1626

• La propunerea primarului Cătălin Cherecheş •

Anveloparea termică a blocurilor din Municipiul Baia Mare este unul din proiectele asumate de către primarul Cătălin Cherecheş. Ieri, în cadrul unei Şedinţe extraordinare a Consiliului Local Baia Mare au fost adoptate hotărârile privind aprobarea actualizării documentaţiilor tehnico-economice, faza D.A.L.I., şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţie: Creşterea eficienţei energetice pentru 27 de blocuri de locuinţe în Municipiul Baia Mare. Proiectul este finanţat prin programul Operaţional Regional – Axa 3.1.A.

Lucrările care vor fi efectuate, începând din acest an, la aceste blocuri au două scopuri majore. În primul rând, datorită lucrărilor, faţadele imobilelor vor fi estetice, fapt care va da o altă înfăţişare zonelor din municipiu şi care momentan arată dezolant. În al doilea rând, prin implementarea acestor măsuri de eficienţă energetică, locatarii vor beneficia de îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă. Şi ne referim aici la confortul termic interior, reducerea pierderilor de căldură şi a consumului energetic, reducerea costurilor de întreţinere pentru încălzire şi apă caldă. “Proiectele de anvelopare termică a blocurilor de locuinţe din Municipiul Baia Mare este finanţat prin Programul Operaţional Regional – Axa 3.1.A. În urma solicitărilor venite din partea Asociaţiilor de Proprietari, municipiul Baia Mare depune un număr de 27 de proiecte la blocurile care au întrunit condiţiile de finanţare. Contribuţia Asociaţiilor de Proprietari este de 10%, plătibilă în 5 ani de zile. Lucrările sunt estimate a fi demarate la finalul anului 2018, iar finalizarea este preconizată a fi făcută după o perioadă medie de 8 luni de zile de la începerea lor. Se vor efectua lucrări de anvelopare termică faţade vată bazaltică şi polistiren ignifugat de 15 cm, înlocuire geamuri unde este cazul, refacere terasă sau şarpantă şi termoizolarea acesteia, termoizolare subsol şi înlocuire lifturi unde este cazul”, a precizat Radu Bolchiş, director al Direcţiei Proiecte din cadrul Primăriei Municipiului Baia Mare.
Astfel, consilierii locali băimăreni au aprobat 27 de proiecte de hotărâri la tot atâtea imobile privind Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii şi indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţie Creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe în Municipiul Baia Mare pentru imobilele situate în Baia Mare, pe str. Gării 7, b-dul Traian 17, 27, 29, 31, b-dul Bucureşti 28, b-dul Decebal 2, 12, 14, 20, b-dul Independenţei 20, str. Victoriei 45A, str. Ciprian Porumbescu 2, str. Dimitrie Cantemir 7, 3, str. Ion Luca Caragiale 11, str. Victor Babeş 19, str. Ana Ipătescu 2, str. Avram Iancu 17, str. Gheorghe Bilaşcu 18, Bd. Bucureşti 8 şi B-dul Unirii 6, str. George Coşbuc 14, b-dul Republicii 52, b-dul Traian 6, str. Victoriei 57, str. Agriculturii 10, B-dul Unirii 7. Valoarea totală a proiectului este de 10 milioane de euro.

Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare: “Demarăm depunerea de proiecte finanţate prin Programul Operaţional Regional cu primul lot de blocuri de locuit pe care dorim să le reabilităm termic, câştigând în plus nu doar confort şi facturi mai scăzute, ci şi o imagine corectată a unor construcţii care reprezentau o pată inestetică pe faţa oraşului. Aceste proiecte cuprind şi reabilitarea instalaţiilor, schimbarea ferestrelor, schimbarea lifturilor, izolarea planşeelor sau reconstruirea şarpantelor. Contribuţia cetăţenilor a fost redusă, la iniţiativa mea, de la un procent de 30% recomandat de către finanţatorul european la 10%, diferenţa fiind suportată de autoritatea locală. Acest pachet de proiecte reprezintă preambulul proiectelor de dezvoltare a Municipiului Baia Mare pe care le vom finanţa prin Programul Operaţional Regional şi se vor ridica, în total, la o sumă de aproximativ 50 milioane de euro. Dacă ne gândim că începând cu anul 2012, cu o sumă de 5 ori mai mică am reuşit să schimbăm imaginea oraşului în foarte multe cartiere, până în 2020 vom realiza o adevărată reconstrucţie a Băii Mari, gândindu-ne şi la finanţarea europeană pentru reţelele de apă şi canalizare de aproximativ 40 de milioane de euro, la proiectele axate pe infrastructura socială de aproximativ 30 de milioane de euro, sprijinind înfiinţarea a peste 200 de societăţi comerciale, fiecare beneficiind de un ajutor financiar între 35.000-40.000 de euro. Vestea bună este legată de investiţiile pe care le-am realizat în ultimii 3 ani din bugetul local, având oportunitatea să recuperăm sumele investite din surse europene, fiind vorba de aproximativ 20 milioane de euro.
Sunt convins că împreună cu băimărenii, după 2-3 ani de muncă în şantier, vom avea bucuria să trăim într-un oraş aşa cum fiecare dintre noi şi-l doreşte, dar în special un oraş cu o calitate ridicată a vieţii şi cu oportunităţi economice relevante care vor tenta investitori, specialişti din ţară şi din străinătate să vină în Baia Mare şi să îşi dezvolte afacerile sau viaţa profesională şi personală.
În mod strategic şi responsabil, împreună cu colegii mei care îmi înţeleg viziunea, îmi fac doar datoria pentru comunitate şi pentru oraşul în care m-am născut”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.