Suplimentări de posturi la instituţii culturale

0
185
Complexul Astronomic din Baia Mare

Posturi suplimentate la două instituţii de cultură din Maramureş. Consilierii maramureşeni au aprobat în şedinţa ordinară din 27 februarie, organigrama şi statul de funcţii la Complexul Astronomic din Baia Mare şi la Ansamblul Folcloric Naţional Transilvania. Conform proiectelor adoptate de aleşii judeţeni, la Complexul Astronomic Baia Mare s-a decis înfiinţarea unui post de referent de specialitate, grad profesional I, studii superioare. În raport se menţionează că „suplimentarea posturilor se încadrează în numărul maxim de posturi” şi că era necesară această măsură din cauză că în cadrul Compartimentului Administrativ-Relaţii Publice exista un singur angajat, ori legislaţia prevede ca „nicio persoană sau verigă organizatorică să nu deţină controlul exclusiv asupra tuturor etapelor importante ale unei tranzacţii, activităţi sau operaţiuni”. Odată cu această modificare, Complexul Astronomic Baia Mare va avea 7 angajaţi, din care unul deţinut de managerul instituţiei, 4 posturi ocupate în cadrul Compartimentului Planetariu-Observatorul Astronomic şi două posturi la Compartimentul Administrativ-Relaţii publice.
O decizie similară a fost luată şi la Ansamblul Folcloric Naţional Transilvania unde, de asemenea, s-a cerut suplimentarea cu un post. E vorba despre angajarea unei persoane ca artist instrumentist, grad profesional I, studii superioare. Totodată, s-a solicitat transformarea de posturi contractuale în urma promovării, comparativ cu organigrama aprobată pentru anul 2017, pentru a da posibilitatea participării instituţiei la cât mai multe evenimente artistice. Pentru anul 2018, organigrama Ansamblului Folcloric Naţional Transilvania include 48 de angajaţi.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.