Graiul Maramureşului „ţinteşte” bine

0
306

Jurnaliştii – militari pentru o zi!
Jurnaliştii maramureşeni au schimbat pixul cu arma şi au devenit, pentru o zi, „militari” ai Batalionului 612 Artilerie Antitanc Maramureş / Garnizoana Baia Mare. Ei s-au întrecut în competiţia judeţeană „Cupa Presei la Tir”, organizată în cadrul manifestărilor dedicate Zilei forţelor terestre – 23 aprilie 2018. Reprezentanţii Graiul Maramureşului au avut o prestaţie bună, clasându-se pe locuri fruntaşe.

Astfel, ziariştii au văzut ce înseamnă o zi „ca-n armată” alături de Batalionul 612 Artilerie Antitanc Maramureş, întrecându-se în competiţia judeţeană „Cupa Presei la Tir”. Jurnaliştii au acceptat provocarea lansată de militarii Garnizoanei Baia Mare şi au dovedit că într-adevăr măiestria condeiului este completată şi de cea a ochiului vigilent, mai ales atunci când au în vizor o ţintă. Acţiunea a avut loc în poligonul de trageri de la Arieşu de Pădure. După ce au tras cu două arme: pistol mitralieră şi puşcă mitralieră, clasamentul final pe echipe a arătat astfel: locul I- TV Sighet-Maramedia, locul II- Graiul Maramureşului, locul III-Maramureş Jurnal. Pe lângă clasamentul pe echipe, a mai existat şi unul individual, unde Graiul Maramureşului a câştigat locul I la puşcă mitralieră (Ciprian Vancea) şi locul II şi III la pistol mitralieră (Csaba Domokos şi Ciprian Vancea). Mulţumirile tuturor s-au îndreptat la final către organizatori – Batalionului 612 Artilerie Antitanc Maramureş, care le-au organizat ziariştilor o zi de neuitat!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.