La Chişinău, într-o direcţie lejeră, cu scriitori şi istorici am întrebat firesc: cît de mare este influenţa rusească în Basarabia? Doream a înţelege de la sursă o realitate comentată şi, deseori, răstălmăcită. Sînt întrebări care ne preocupă mai ales că acum se vorbeşte mai apăsat despre Unire. Se afirmă o dorinţă fără a se lua în calcul contextul geopolitic dar şi voinţa celor două ţări româneşti. Mi se răspunde că influenţa rusească nu este de neglijat. Sînt domenii în care se dă tonul. Dar am constatat şi eu în camera de hotel. Am butonat telecomanda pînă am epuizat 555 de posturi (da, atîtea, nu este nici o greşeală!) şi nici un post românesc ori basarabean. Mi s-a spus că patronul este rus. Şi am înţeles. Dar în comparaţie cu vreo două decenii în urmă, cînd numele firmelor erau mai mult în limba rusă acum rusa s-a schimbat cu engleza. Limba română predomină. Pe un panou mare în centrul Chişinăului stă scris: unionismul trece, Patria rămîne! Semnat Dodon. La acea masă mi s-a pus o întrebare la care nu am ştiut să răspund pînă la capăt. Întrebarea: cîtă Românie mai este românească? M-am bîlbîit cu capitalul străin, cu investiţiile care fac bine ţării. Istoricul, meticulos şi cu argumente la îndemînă, ne-a prezentat un tablou al României care nu se vede în întregime cu ochiul liber. După ce şi românii au scăpat din chinga estului, acum au ajuns în braţele vestice. Ne scoate din mapă un documentar al economistului Ilie Şerbănescu. Deci ne convinge cu armele noastre. Zice istoricul: numai în cîţiva ani braţele vestice, de atîta drag, au luat resursele subsolului, industriile, băncile, telecomunicaţiile, comerţul, pădurile şi cea mai mare parte din pămînturile agricole din România. Cu instrumentele democraţiei capitaliste fără ocupaţie militară, România a devenit mult dependentă. Apoi face o observaţie care merită reţinută. Nu ni s-a luat administrarea ţării. Ne-au lăsat-o că doar este un prilej de discordie democratică în interior.
Lăsînd administrarea ţării în mîinile românilor, stăpînii ies mai ieftin. Dar viclenia este mare. Stăpînul străin nu răspunde de nimic. Autohtonii sînt vinovaţi de toate relele naţionale. Nu avem autostrăzi, căile ferate au cam ruginit, sănătatea este în alertă. Conducătorii noştri sînt vinovaţi. Ba se mai dedau şi ei la plăcinte. Cînd ai ajuns cît de cît pe scara socială şi politică prima condiţie este să-ţi faci un rost financiar. La modă este cedarea din suveranitate din moment ce am acceptat să facem parte din club. Îmi mai spune istoricul că în România se fac multe experimente economice, financiare şi chiar juridice. Îmi caut şi eu niscaiva argumente. Dacă nu intram în club ne păştea umbra Kremlinului. De parcă aşa nu vă paşte!, constată omul care cunoaşte mersul evenimentelor. Nu, îi zic eu, cel puţin nu simţim prezenţa estului. Noi avem legături cu Vestul. Patru milioane de români îşi caută rostul prin lume. E bine, e rău? Tot mai des auzim: patria este unde nu-i bine! Mai întoarce o filă din documentul cu pricina. Unde scria: peste 30.000 de firme din România folosesc salariaţi români dar şefii sînt străini. Aceştia ar manevra peste jumătate din economia României. Şi un procent mare din contractele din bani publici româneşti. Cică ar manevra o evaziune de aproape 50 de miliarde de euro anual. Controlul nu descoperă nici un evazionist străin. Zău, nu mi-a căzut bine atunci radiografia istoricului de peste Prut. Ajuns acasă mi-am dat seama că omul are în mare parte dreptate. Dar parcă în România centenară mi-aş fi dorit un alt tablou. Nu uit a vă spune că l-am întrebat: mai rămîne valabilă Unirea? M-a privit lung şi mi-a zis: în 1918 a fost mult mai rău. Dar am avut oameni de nădejde. Istoricul este un unionist convins. Dar asta nu l-a împiedicat să pună adevărul în palmă. Cred şi eu că nu este bine să ne ascundem după firul de iarbă.
