Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu” din Baia Mare organizează în 8 şi 9 iunie o suită de manifestări intitulată Colocviile Internaţionale Interdisciplinare „Nicolae Steinhardt”, cu scopul de a oferi o perspectivă pluralistă de receptare a universului carceral comunist. Manifestarea va fi organizată de patru secţiuni. Deschiderea va avea loc în 8 iunie, de la ora 9, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare. A doua zi, va fi organizată o excursie de documentare la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din Sighetu Marmaţiei şi la Mănăstirea Rohia.