România s-a poziţionat de partea SUA şi contra UE în problema mutării ambasadelor de la Tel Aviv la Ierusalim, jocul acesta fiind riscant, căci ne aflăm cu picioarele în două luntri şi o să picăm în apă. Dacă ne menţinem prietenia cu Israelul (unde trăiesc mulţi foşti cetăţeni români), ne vom strica relaţiile cu ţările arabe din jur – şi acestea nu vor mai importa oi vii din România. Iar dacă UE se va răzbuna prin reducerea subvenţiilor pentru agricultură şi coeziune şi ne va ţine pe mai departe la uşa Schengen şi Euro, nu avem garanţia că SUA ne va asigura protecţia necesară. Poziţia proamericană şi antieuropeană este o noutate în politica noastră externă, deşi era mai uşor să fi rămas duplicitari!
Subiectul fierbe şi în ţară, căci preşedintele Klaus Iohannis refuză mutarea ambasadei României în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. În Cehia, președintele Miloš Zeman și-a exprimat sprijinul pentru Ierusalim, însă prim-ministrul de la Praga, Andrej Babiš, se opune, aşa că nu sîntem singuri în situaţia asta derutantă. (România are păreri diferite de ale UE şi în problema recunoaşterii independenţei Kosovo.)
Ţările arabe din jur se coalizează împotriva Israelului şi populaţia palestiniană se revolă, au fost 50 de morţi în confruntările cu securitatea israeliană, care apără graniţa. Nu e pace în Israel, ci un continuu război cu ţările arabe, în jur se află doar duşmani, minus Marea Mediterană. Şi totuşi, evreii rezistă datorită SUA, care susţine Israelul, părăsind rolul de mediator şi transferînd responsabilitatea către părţile aflate în conflict.
În Orientul Mijlociu, se confruntă de fapt două religii şi două popoare/culturi, islamismul şi iudaismul, arabii şi israelienii. Se bat pentru acelaşi teritoriu, în principal pentru oraşul Ierusalim, aflat în centrul Palestinei antice, între Cisiordania şi Israel. Acolo se găsesc obiective istorice ale celor două credinţe: Templul lui Solomon, Zidul Plîngerii, Domul Stîncii. Acolo a murit Isus Cristos şi s-a înălţat la ceruri Mahomed. Ierusalimul este sfînt pentru trei religii, deci ardoarea n-are limită.
Cu 1.000 de ani înainte de Cristos, regele David a fixat capitala Israelului la Ierusalim. La 200 de ani d.C., romanii i-au alungat pe evrei din Ierusalim. La 600 de ani d.C., Ierusalimul a fost cucerit de arabi şi stăpînit pînă în 1917, prin Imperiul Otoman (cu excepţia scurtelor perioade în care cruciaţii medievali au ieşit victorioşi). După primul război mondial, Ierusalimul a fost subiect de ceartă între sionişti şi palestinieni, iar de atunci luptele n-au încetat, avînd în spate statele arabe şi SUA. Rezolvarea problemelor teritoriale din regiune trenează. După al doilea război mondial, evreii care au scăpat de Hitler au migrat masiv în Israel, ceea ce a făcut ca pe un teritoriu de zece ori mai mic decît România să trăiască împreună, separaţi pe zone şi în colonii, 7 milioane de oameni, 4/5 evrei şi 1/5 arabi. Statul Israel s-a format în 1948, dar cel arab n-a reuşit, cu toate că în ajutor i-au sărit Egiptul, Iordania, Siria şi Libanul, state arabe vecine, pe care Israelul le-a învins în război. Au fost noi conflicte în 1967, ’73, ’82, ’87, urmate de retrageri din teritoriile ocupate de armata israeliană în Liban, Siria, Cisiordania şi Fîşia Gaza, însă pacea n-a venit. Arabii vor Ierusalimul de Est şi alte pămînturi (nimeni nu vrea deşertul), spun că şi Tel Avivul este al lor!
Iată cum un popor relativ mic, guvernat pe principii occidentale, plus reguli religioase tradiţionale, ajutat de hegemonica SUA, reuşeşte să reziste în aşteptarea păcii. Avem ce învăţa de la civilizatul şi suveranul Israel (dar şi de la arabi, care au sentimentul religios că aparţin aceleiaşi comunităţi, oriunde s-ar afla). România are mulţi prieteni în Israel (inclusiv din Maramureş), haideţi să-i ajutăm!
