Joi, 17 mai 2018, la Casa de cultură din Tg. Lăpuş, a fost lansată a 20-a carte a poetului sighetean Vasile Muste: „Eu nici în moarte n-am să pot muri”, poeme de dragoste scrise în şapte luni. Au participat multe rudenii din satul natal al autorului, Coroieni.
Vasile Muste: “Volumul ilustrează sensibilitatea şi dragostea la maturitate. Ultimul vers este «Eu nici în moarte n-am să pot muri»”.
Prof. dr. Valeria Bilţ: “Versul acesta exprimă devastatoarea nelinişte şi frustrare resimţite în urma refuzului femeii iubite de a-şi împlini destinul în cuplu. Nici măcar moartea nu-i va readuce odihna sufletului său bolnav de inima ei, cauzatoarea morţii spirituale a poetului. Fragilă şi delicată în aparenţa ei materială, cartea este consistentă şi impresionantă în emoţii şi tensiuni erotice. Poetul care-şi face îndeletnicire din a cînta iubirea e un poet împlinit. Ba aş zice că abia atunci devine poet”.
A vorbit despre carte şi autor Ioan Romeo Roşiianu: “Vasile Muste a reuşit să strălucească în poezia lui şi să amprenteze spaţiul contemporan românesc cu această carte”.
În final, pianistul Ioan Pop şi soprana Sara Mihali au cîntat lieduri pe versuri de Vasile Muste.



























