Promoţia Centenarului la Liceul “Mihai Eminescu” din Slatina (Ucraina)

0
591

Sâmbătă, 2 iunie 2018, într-o ambianţă de mare sărbătoare, a doua promoţie de absolvenţi ai Liceului cu predare în limba română “Mihai Eminescu” din Slatina (Ucraina), căreia îi putem spune Promoţia Centenarului, a absolvit ultima clasă a primului liceu teoretic românesc din dreapta râului Tisa. Demn de menţionat este faptul că toţi cei treisprezece absolvenţi intenţionează să-şi continue studiile în România. La manifestări au participat reprezentanţi ai Consulatului Român de la Solotvino/Slatina, iar ca reprezentanţi ai Maramureşului din stânga Tisei, o numeroasă delegaţie a Asociaţiei Culturale „BoemaOJT” din Baia Mare. Reprezentanţii asociaţiei au oferit absolvenţilor informaţii legate de instituţiile de învăţământ superior din România şi sprijin în realizarea aspiraţiilor lor.
Liceul cu predare în limba română „Mihai Eminescu” se bucură de trecere în rândul comunităţii româneşti din Slatina, în anul acesta cererea pentru înscrierea la liceu depăşeşte posibilităţile de spaţiu. O soluţie ar fi reabilitarea celei de-a doua jumătăţi a clădirii şi transformarea în local de şcoală cu săli de clasă. Dar, din păcate, statul român nu pare să fie interesat de extinderea şi dezvoltarea acestui focar de cultură românească din Ucraina, toate demersurile către autorităţile române lovindu-se de dezinteres. Spre comparaţie, statul maghiar a inaugurat un nou corp de clădire la Liceul „Apaczai Csere Janos” din Cluj-Napoca, inaugurat sâmbătă, 2 iunie, în prezenţa vicepremierului ungar, investiţie de două milioane de euro făcută de statul ungar pentru cultura etnicilor maghiari din România.
În acest context, nu-i de mirare că etnicii români din Apşa de Jos întorc spatele învăţământului românesc, prin faptul că, în acest an şcolar 2018-2019, din aproximativ o sută de elevi de etnie română înscrişi în clasa I, niciunul nu a optat pentru şcoala românească, ceea ce pe termen lung poate duce la uitarea limbii române şi chiar la deznaţionalizare. Ar trebui ca autorităţile române să se trezească, până nu e prea târziu!

Cristian MAREŞ

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.