• studiu de caz: preotul Iuliu Ardelean – cercul electoral Ocna Şugatag
Continuând seria delegaţilor la Marea Adunare de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918, prezentăm în acest număr o altă personalitate a Bisericii Române Unite cu Roma: preotul Iuliu Ardelean (1888-1953), de la a cărui naştere se împlinesc în acest an 130 de ani şi 65 de la tragicul deces în spitalul închisorii Văcăreşti.
Provenea dintr-o veche familie românească. S-a născut pe 8 septembrie 1888, în localitatea Băbăşeşti, judeţul Satu Mare, în familia învăţătorului Dumitru Ardelean şi a Mariei. La botez, primeşte numele de Iuliu. După studiile primare în satul natal, urmează cele gimnaziale şi liceale la Satu Mare, iar mai apoi urmează cursurile de teologie. În anul 1910, este înrolat în armată unde, la finalizarea stagiului militar, primeşte grad de căpitan. După absolvirea teologiei, se căsătoreşte cu Elisabeta Rednic (probabil fiica preotului Iuliu Rednic din Iapa). Este hirotonit preot în anul 1913 de către episcopul Gherlei, Vasile Hossu (1866-1916). După hirotonire, este numit preot la Văleni, lângă Călineşti, unde se implică activ în viaţa parohiei, dar şi în frământările politice ale vremii, alături de membrii familiei protopopului Petru Bârlea şi de Ilie Lazăr, Tit Bud şi alţii. Respectat în comunitate şi în întreg Maramureşul istoric, este ales delegat al Cercului electoral Ocna Şugatag la Marea Adunare de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918 unde va însoţi grupul de maramureşeni. La Văleni, organizează, alături de învăţătorul Toader Utan, o unitate formată din 22 de săteni pregătiţi să apere localitatea şi regiunea de atacurile armate ce vizau alipirea Maramureşului istoric la Ucraina. După întoarcerea de la Alba Iulia, adună împreună cu credincioşii săi 2.000 de coroane pentru ajutorarea familiei sergentului Iosif Gabor, erou rănit în bătălia de la Oituz şi ucis în bătălia pentru eliberarea Maramureşului. A fost membru marcant al Partidului Naţional Român, iar mai apoi al Partidului Naţional Ţărănesc (PNŢ), deţinând la un moment dat funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei PNŢ Maramureş. Câteva drame îi vor marca viaţa, pierderea soţiei Elisabeta la numai 23 de ani şi a fiicei datorită unei epidemii, drept pentru care, după anii 1920 şi până în 1933, se va retrage la Mănăstirea Moisei unde va ocupa funcţia de administrator parohial al mănăstirii. În anul 1933, odată cu venirea călugărilor bazilieni la Moisei, preotul Iuliu Ardelean este numit, pe 27 iulie, de către Consistoriul Episcopiei Greco-Catolice a Maramureşului în calitate de paroh la Ieud (parohia 1) şi instalat pe 8 august. La Ieud, îşi continuă activitatea pastorală până la 1 decembrie 1935 când se transferă la parohia Iapa din districtul protopopesc Sighet. Aici trăieşte alte drame personale mai întâi teroarea hortistă, până în 1945, şi apoi momentul desfiinţării Bisericii Române Unite din 1948. Refuzând să-şi părăsească credinţa, este urmărit de securitate şi arestat în 1952 de la casa din Iapa nr. 452. La data arestării, autorităţile constată că nu deţinea nici o avere, dar a fost considerat mic burghez. Este reţinut mai întâi la Sighet în vara anului 1952 prin procesul verbal de internare 17/1952 după care este transferat la Securitatea Satu Mare pe 24 iulie 1952 în baza ordinului 72759/1952 până pe 27 noiembrie acelaşi an când, în baza ordinului nr. 81298/SLJ8073/52, este dus pentru anchetă la Centru de Triere Bucureşti (celebrul C.T.B.). Principala acuză „manifestări duşmănoase” pentru care este reţinut într-o primă etapă pentru 12 luni ca mai apoi Securitatea Bucureşti să-i suplimenteze pedeapsa la 24 de luni. Nu va ajunge să poată ispăşi pedeapsa deoarece, în urma anchetelor şi torturilor la care este supus aici, se îmbolnăveşte fiind transferat, la începutul anului 1953, la spitalul închisorii Văcăreşti, acolo unde se stinge din viaţă pe 2.03.1953. Facem cuvenita corectură necesară întrucât s-a vehiculat ideea decesului său la Piteşti sau la Canal. Rămas aproape exclusiv în conştiinţa credincioşilor comunităţilor pe care le-a păstorit, blajinul părinte Iuliu Ardelean, cu figura de star de cinema, cu bunătatea şi dărnicia unui mic Mecena al Maramureşului, cu suferinţa unui Iov biblic şi mărturisirea credinţei unui Ignaţie Teoforul, poate va primi, într-o zi, din partea posterităţii, locul cuvenit în galeria marilor oameni făuritori ai Românie Mari şi, de ce nu, şi a marilor sfinţi mucenici ai credinţei.
pr. Ioan TÎMBUŞ
Centrul Universitar Nord Baia Mare, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
