În cufărul cu cărţi care mă însoţeşte în America este şi volumul lui Vasile Stoica: „Suferinţele pentru Ardeal”, apărut înaintea primului război, reeditat în urmă cu zece ani, sub îngrijirea istoricului Gheorghe Buzatu. Mi-a atras atenţia o afirmaţie din prefaţă: „Vasile Stoica, neglijat ori uitat, victimă a holocaustului roşu, aparţine generaţiei de aur a diplomaţiei româneşti delimitată de cele două Congrese Mondiale ale Păcii”. Recunosc, nici eu nu am ştiut prea multe despre el. Numele era pus alături de cel al lui Vasile Lucaciu, iar atenţia ne era atrasă de faptele neânfricatului memorandist şi neobositului unionist de la Şişeşti.
În ultima vreme mi-am lărgit sfera de informaţii despre Vasile Stoica, mai ales după apariţia cărţii semnate de istoricul Ioan Opriş, despre această conştiinţă naţională. Cine a fost Vasile Stoica? S-a născut în anul 1889, la Avrig, satul lui Gheorghe Lazăr, într-o familie de ţărani. A crescut în atmosfera satului. De mic s-a dovedit a fi un mare iubitor de carte. Face studii în ţară şi străinătate, obţinând un doctorat la Sorbona. Conduce ziarul „Românul „din Arad. Se dovedeşte un bun cunoscător al realităţilor transilvane. Fiind mobilizat în armata austro-ungară, trece clandestin graniţa în Regatul României. În presa de la Bucureşti publică articole pentru a sensibiliza clasa politică şi opinia publică despre situaţia românilor din monarhia austro-ungară. Între timp autorităţile din imperiu au încercat să-l prindă şi să-l aducă în Transilvania. Toate au eşuat. Tânărul Vasile Stoica este condamnat la moarte în contumacie de Curtea Marţială de la Cluj.
A publicat cărţi care arătau dramatica stare a românilor de la nord de Carpaţi. Printre care era şi cartea din cufărul meu din America. Regatul României intră în război. Vasile Stoica cere să fie înrolat. Întrucât de cînd a trecut în Regat cea mai mare dorinţă a lui era să participe cu arma în mână la eliberarea provinciilor româneşti de sub ocupaţie străină, s-a pregătit pentru a fi un bun militar. Credea în cuvintele lui Titulescu: „România trebuie să iasă întreagă din război. România nu poate fi întreagă fără Ardeal. România nu poate fi întreagă fără jertfă. Ardealul este inima României geografice”. Merge pe front pe linia întâi. Luptă pertru eliberarea satului natal. Scria de pe front că el nu are moşii de mii de hectare ca să fie chiulangiu şi să facă toate intervenţiile spre a fi trecut la minister sau la partea sedentară.
Putea să o facă, deoarece avea toate atuurile. Era o inteligenţă recunoscută în mediile politice, cunoştea 14 limbi străine, ba mai mult Vasile Stoica a fost cel care a redactat „Proclamaţiile către Ţară şi Armată”, lansate de Regele Ferdinand la intrarea României în Primul Război Mondial. Scria Vasile Stoica: „De când am trecut în Regat singurul gând care m-a preocupat a fost să fiu de folos Neamului meu în aceste zile grele”. Este rănit pe front, dar nu l-a încercat spaima morţii. Patriotismul lui, faptul că era un ardelean care şi-a pus viaţa în pericol, că era o fire hotărâtă pentru Unirea Românilor, mintea lui ageră l-au făcut apreciat de liderii politici. Alături de Take Ionescu şi N. Filipescu susţine campania pentru Antanta. Nu face parte dintre acei care susţin că trecutul nu mai trebuie invocat, să nu-l mai aducem în prezent.
Vasile Stoica face parte din trecutul nostru, de care avem nevoie în acest frâmântat prezent. Este un model de sinceritate şi devoţiune pentru neam. După cum putem constata, Transilvania a devenit o problemă de dispută diplomatică. Lipsa de luciditate ne-ar putea costa. Mai ales că ni se aruncă săgeţi suficient de ascuţite: „Nu văd nici o deosebire între Kosovo şi Transilvania.” (E.M.Barki). Vasile Stoica face parte dintre acele personalităţi care au respectat alte popoare cu iubirea pentru neamul său. Deci dreptul natural al popoarelor. Format în tumultul luptelor de idei cu care se confruntau românii ardeleni cu stăpânirea austro-ungară, Stoica s-a alăturat grupării care nu mai dorea ca el, şi ai săi, să fie supuşi unui regim politic străin.
Ştia că libertatea nu cade din cer. Ea trebuie câştigată. Aici s-a apropiat de marele Vasile Lucaciu. Amândoi au avut un fel necondiţionat de a-şi sluji neamul. Amândoi au făcut parte din delegaţia condusă de Vasile Lucaciu care a mers la Darniţa, în Rusia, pentru reglementarea cererilor voluntarilor români transilvăneni de a lupta de partea României. Când Marele Cartier General l-a pus la dispoziţia Executivului, premierul I. C. Brătianu l-a trimis alături de Vasile Lucaciu şi Ioan Moţa în Statele Unite pentru a prezenta opiniei publice nord-americane, dar şi Casei Albe adevărul despre acţiunea României în Războiul Mondial. Pe pământ american Vasile Stoica a organizat acţiuni de excepţie, despre care vom vorbi.
