Oricât l-am coborî din metaforă, părintele Vasile Lucaciu nu-şi pierde aura de memorandist şi luptător pentru Unirea cea Mare, ea, aura, rămâne mereu strălucitoare. Despre măreţia lui în jertfa pentru neamul său s-au scris cărţi valoroase (inclusiv în Maramureş -Valeriu Achim şi Aurel Socolan). Pe bună dreptate a fost ridicat în bronzul statuilor, casele memoriei de la Apa, unde s-a născut, şi cea de la Şişeşti, unde a slujit ca preot greco-catolic, păstrează însemnele unei vieţi unice în felul ei.
Pe masa din Wilmington, la care scriu, stă un calendar primit, înainte de a trece Oceanul, de la prietenii de la Societatea Cultural-Patriotică “Avram Iancu”, Filiala Baia Mare. Pe copertă are Biserica din Şişeşti, ctitoria lui Vasile Lucaciu, cu celebra inscripţie “Pro Sancta Unionum Omnia Romanorum”, care mi-a adus aminte de Misiunea în America a delegaţiei române, condusă de marele tribun. Care a avut o viziune clară despre destinul Ardealului. Numai aşa îmi explic trimiterea din vreme, 1905, a fiului Epaminonda în America pentru a netezi drumul spre marele eveniment. Tânărul Lucaciu a fost preotul care a înfiinţat prima parohie greco-catolică peste Ocean şi a editat ziarul Românul.
Şi-a mai trimis Vasile Lucaciu în America pe fratele Constantin şi pe cumnatul Gheorghe Barbul. Toţi cu rosturi importante în comunităţile româneşti. Au creat atmosfera necesară abordării în faţa românilor americani şi ai puternicilor zilei de peste Ocean destinul românilor sfidaţi de un imperiu. Ne place, nu ne place, aceasta este regula în istorie. Pe lângă voinţa naţională mai e nevoie, pentru un act major, şi de confirmarea celor mari. Acest mecanism l-a înţeles bine Vasile Lucaciu şi toată pleiada de mari luptători pentru Marea Unire a Românilor. Au mai înţeles că a venit vremea statelor naţionale.
Tonul a fost dat de America, de preşedintele Wilson, statul care se prefigura ca o mare putere. De care românii aveau nevoie în acele împrejurări. De aceea misiunea lui Vasile Lucaciu, Vasile Stoica şi Ioan Moţa a fost de o mare importanţă. Fiecare cu rostul lui. Au început prin lămurirea comunităţilor româneşti. Care au fost extrem de receptive. Discursurile lui Vasile Lucaciu au avut un mare efect în rândul celor plecaţi de acasă. La Michigan, tribunul le spunea: “A sunat ceasul şi trebuie să pricepem chemarea vremilor. Până acum am tot suferit şi ne-am tot plâns în contra asupritorilor. Nu ne-au ascultat. Acum a sosit vremea ca popoarele, ele însele, să-şi facă dreptate naţională”. În ziarul America din 1 iulie 1917 se scria în numele românilor conştienţi de dorinţele lor faţă de neam şi ţară. Apoi titra: “Salutăm cu bucurie misiunea română, salutăm pe Leul de la Şişeşti, tribun al Ardealului”.
Or, înţelegerea venită din partea preşedintelui românilor din America: “Vedem în el solul drag şi aşteptat al ţării noastre, al căminului nostru din copilărie, pe solul iubit al năzuinţelor noastre naţionale”.
După cum am mai scris, misiunea română pleda pentru organizarea unor companii de voluntari români care să lupte pe frontul din Europa. Românilor li se adresa astfel: “Eu sunt popa Lucaciu. Am auzit că am aici viteji mulţi, pe care să-i chem să apere România Mare”. Câteva companii s-au format, au depus jurământul în faţa părintelui Lucaciu, dar între timp războiul se sfârşise. Ca o împlinire a misiunii a fost întâlnirea de la Casa Albă cu secretarul de stat Robert Lansing, unde părintele Lucaciu a avut un discurs convingător, împletind diplomaţia cu argumentele istorice. Cert este că răspunsul şefului Departamentului de Stat nu a întârziat să apară: “Statele Unite vor da tot sprijinul sforţărilor României de libertate şi unitate naţională şi privesc cu simpatie scopul Misiunii”. La 5 iulie 1918, laWashington, se întâlnesc toate organizaţiile româneşti din America, unde se proclamă Liga Naţională Română. Aici Lucaciu şi-a dovedit încă o dată forţa lui de a convinge prin cuvânt: “Noi pretindem numai aceea ce este al nostru, după toată dreptatea dumnezeiască şi omenească, noi pretindem libertate şi democraţie, pretindem înfiinţarea României Mari”. În august, Vasile Lucaciu pleacă la Paris. Rămâne în America Vasile Stoica pentru întîlnirea cu preşedintele Wilson. Părintele Vasile Lucaciu, din faţa altarului, în misiuni diplomatice în Italia, Rusia, Elveţia, Franţa şi America, s-a dovedit o personalitate de talie europeană.
Lângă clopotul din Philadelphia, care a bătut pentru independenţă, m-am întâlnit cu spiritul lui Vasile Lucaciu. Dacă Octavian Goga l-a numit Leul de la Şişeşti, eu am constatat că acel Leu, într-o misiune de excepţie, a fost în America.
