Un european de la Dunăre

2
422

De la început, spun că nu îl cunosc pe domnul Andrei Pleşu. M-am obişnuit cu situaţia de a sta la locul meu, iar dumnealui la locul ce i se cuvine. Eu mai ies din cuibul Nordului, să-mi dau seama cum bate vântul ideilor. Cine cu cine se adună în gânduri, care cu care nu se potriveşte la drum. Mă întristez când sunt blestemate valorile.
Am şi eu câteva, la care ţin, printre ele fiind şi scrisul domnului Pleşu. Încă mai cresc în preajma textelor lui. De la el învăţ eleganţa stilistică şi reazimul moral al gândurilor bune. Poate mă întrebaţi: de unde ştiu eu că Andrei Pleşu gândeşte bine? Nu ştiu cum apreciază cei care pun o astfel de întrebare. Ştiu, însă, că mă regăsesc, de multă vreme, în ipostaza de inel care se învârte independent în jurul unui fir cu plumb. În faţa unui text scris de Andrei Pleşu eşti înconjurat de o linişte care stârneşte furtuna.
Cum mai rătăcesc şi eu pe aceste câmpuri, mai sublimate, ale expresiei, constat că domnul Pleşu a făcut exerciţii de stil cu zeci de ani în urmă. Se întâmplă să constat că noul pentru mine este vechiul pentru el. Doar că la domnul Pleşu stilul nu s-a învechit niciodată. Îl trage după el precum un pescar năvodul. Fără să se cutremure barca. Andrei Pleşu mi s-a arătat ca un intelectual fin încă de pe vremea Păltinişului. Mă mai gândesc la ei, cei din preajma cabanei, cât de fericiţi erau când vorbeau cu Noica. Îmi provoc o amintire.
Am mai spus-o; Noica a fost la Deseşti, cu Mihai Olos, şi ar fi dorit să afle aici o casă ocrotitoare. Numai gândul că Noica ar fi putut locui în satul meu mă pune într-o situaţie specială cu Andrei Pleşu. S-ar fi putut scrie jurnalul de la Deseşti. Iar cu Andrei Pleşu să urcăm pe Uliţa Bisericii. Mă întreb: de ce Andrei Pleşu nu este suferit de unii? Splendid răspuns, în antifrază, îmi dă Sorin Lavric la această întrebare. Domnul Andrei Pleşu a fost, pe rând, istoric de artă, ministru, profesor, eseist, ctitor de instituţii şi amfitrion cultural, fără să-şi lege numele ca o efigie de nici unul dintre acestea.
Mi se pare o expresie a libertăţii. A mărturisit că dintr-o funcţie publică trebuie să pleci la timp. Atunci când vine vremea. Unii îi impută că a fost consilier la un preşedinte al României. Dar a plecat cu demnitate, când a simţit că acel preşedinte nu are nevoie de sfaturile sale. Andrei Pleşu este un intelectual care şi-a onorat condiţia de cetăţean. El ne poate spune de ce nu intră intelectualii în politică. El a demonstrat că se poate, dar realitatea dă alte răspunsuri. O, câte ironii nemeritate! Oare şi Malraux a avut parte de ele? Nu-i prea stau polemişti pe aproape. Cu domnul Pleşu, văd eu, este greu de polemizat, deoarece limba română, scrisă şi vorbită de el, este mereu cu frac şi papion, sus, la balcon. Eu învăţ tot timpul la şcoala lui. Dar nu vă luaţi după mine. Deşi nu prea am umor, gust cu voluptate umorul lui, deoarece pentru el umorul este o formă de politeţe. Este intelectualul român aşteptat la mari universităţi europene. Ceea ce ne dorim. Ca ministru de externe, a stat de vorbă, de la egal la egal, cu secretarul de stat american M. Albrigth. Tocmai de ce ne jeluim noi acum, el a făcut-o la timpul potrivit. Andrei Pleşu nu poate fi doborât la un colţ de masă, nici măcar de la tribună. Cu cât este arătat cu degetul, cu atât mai mult urcă. Ne spune lucruri esenţiale care nu plac multora. Ori nu le pricep. Vede cu limpezime că progresul nu se poate face fără temelie. Vorbeşte cu tandreţe ascuţită despre lucruri profunde. Este scriitorul care nu mă lasă pierdut în iluzii. Cuvintele lui coboară visarea din pod. Din ţara lui, priveşte cu luciditate peste lume. Vorba lui Răzvan Voncu, Andrei Pleşu este unul dintre rarii europeni de la Dunăre. Îmi place această constatare. Mă folosesc de ea. Sună ca o mângâiere, ca o încredere în ce mai avem. Andrei Pleşu vorbeşte despre tradiţia noastră spirituală într-o manieră modernă. Exact ce ne trebuie şi mult ne lipseşte. Scrie despre biserică şi tradiţie suplu şi convingător. Recomand pentru lămurire excelentul eseu „Parabolele lui IIsus” (Adevărul ca poveste). Multe se pot spune despre binele domnului Pleşu. Pentru lămurire redau acest text semnat de dumnealui: „Mai există încă oameni întregi, tradiţii vii, întâlniri miraculoase. Trăim într-un sos toxic, dar el conţine încă mirodenii subtile, cu efect anesteziant. Se poate trăi bine, se poate trăi frumos”. Mai anii trecuţi, declara: „aş ţine foarte mult să las în urmă o amintire cumsecade”. La noi, în Maramureş, acest cuvânt are mare preţ. Îi cât un şir de neamuri.
Am scris asta să se ştie că, în 23 august 2018, domnul Andrei Pleşu a împlinit 70 de ani. Regret că nu l-am apropiat mai mult de Maramureş. Nu-i târziu. Ar putea purta un dialog cu muntele Gutâi. El, europeanul de la Dunăre.

2 COMENTARII

  1. Asta cu „munte de inteligenta” eu zic s-o lasati un pic mai moale, ajunge si „deal de inteligenta”. Nu de alta, dar il veti face invidios pe dl. Gabriel Liiceanu, care si domnia sa e tot un fel de „colina de inteligenta”, mai ales cind se ruga de toti ministrii sa ierte datorille Editurii Humanitas (privatizata de dinsul) catre Statul Roman pe motiv ca este o institutie de cultura!

  2. Superb ,domnule Parja! Plesu este un munte de inteligenta,educatie,cultura si bun simt.E tratament pentru minte si suflet! A meritat sa escaladeza Paltinisul! Foarte putini vor mai putea face asta.Steinhart spunea ca urmeaza o prioada lunga de domnie a prostiei.Poate ar fi bine sa scriem asta pe ;tricoaie;!!!

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.