Un motociclist a fost rănit grav între Satulung şi Lăpuşel

0
206

Un cetăţean sârb, de 22 de ani, cu reşedinţa în Austria, a circulat cu motocicleta pe DN 1C, dinspre Dej spre Baia Mare. Între localităţile Satulung şi Lăpuşel a circulat în paralel cu o altă motocicletă, condusă de un cetăţean, de 51 de ani, cu domiciliul în Austria, primul înspre axul drumului, iar al doilea înspre acostament.
Tânărul motociclist a acroşat cealaltă motocicletă de lanterna de semnalizare stânga, după care s-a dezechilibrat şi a căzut de pe motocicletă pe carosabil, iar motocicleta şi-a continuat deplasarea până în şanţul din stânga. Un autoturism, condus regulamentar din sens opus, de un bărbat, de 40 de ani, din localitatea Satu Nou de Jos, a trecut peste corpul tânărului motociclist căzut pe carosabil.
În urma accidentului rutier a rezultat rănirea gravă a acestuia care a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare, urmând a fi stabilit diagnosticul. Conducătorul auto şi celălalt motociclist au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero, şi le-au fost prelevate mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În Rona de Jos – accident cu patru victime

Luni, 3 septembrie, poliţiştii din Sarasău au fost sesizaţi despre faptul că, pe DN 18, în Rona de Jos, s-a produs un accident rutier soldat cu mai multe victime.
Un bărbat, de 46 de ani, din localitatea Bistra, a condus o autoutilitară pe pe DN 18, din direcţia Rona de Sus – Sighetu Marmaţiei. Într-o curbă la dreapta, pe raza localităţii Rona de Jos, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum (carosabil umed) a pierdut controlul autovehiculului, a intrat pe contrasens şi a avut o coliziune laterală uşoară cu remorca tractată de o altă autoutilitară, condusă de un tânăr, din localitatea Petrova, care se deplasa regulamentar din direcţia opusă. După coliziunea cu remorca, autoutilitara s-a lovit frontal cu un autoturism, care circula regulamentar din sens opus, condus de un bărbat, de 59 de ani, din Sighetu Marmaţiei. În urma accidentului ocupanţii autoturismului, conducătorul auto şi trei pasageri, au fost răniţi şi au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorii celor două autoutilitare au fost testaţi cu aparatul alcooltest marca Drager, rezultatul fiind negativ, fiindu-le recoltate mostre biologice de sânge. Conducătorul autoturismului nu a putut fi testat din cauza leziunilor, fiindu-i recoltate mostre biologice.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

În Sighetu Marmaţiei – o biciclistă a fost accidentată mortal

O tânără, de 25 de ani, din Rozavlea, care circula, luni, 3 septembrie, cu bicicleta, pe trotuarul străzii Bogdan Vodă, din Sighetu Marmaţiei, a pătruns fără să se asigure pe carosabil, în faţa unei autospeciale a Serviciului de Ambulanţă Judeţeană Maramureş, care circula din sens opus, cu sistemele acustice şi luminoase în funcţiune, fiind surprinsă şi accidentată cu partea dreaptă faţă a autovehiculului.
Conducătorul ambulanţei, un bărbat, de 47 de ani, din Sighetu Marmaţiei, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind „zero” şi i s-au recoltat probe biologice de sânge.
Victima a fost transportată la Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei, unde în jurul orei 16:55 a decedat. La faţa locului aceasta a fost găsită cu căşti de telefon în urechi.

În Ocna Şugatag – vătămare corporală din culpă, conducere fără permis şi părăsirea locului accidentului

Poliţiştii din Ocna Şugatag au fost sesizaţi, luni, 3 septembrie, despre faptul că s-a produs un accident rutier soldat cu o victimă, iar conducătorul auto a părăsit locul accidentului.
Un tânăr, de 18 ani, din localitatea Bârsana, în timp ce traversa strada Unirii, din localitate, prin loc nepermis, a fost acroşat de un autoturism, care după producerea accidentului a plecat în viteză spre localitatea Călineşti. Pietonul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale şi nu a rămas internat.
În urma investigaţiilor şi a verificărilor efectuate de către poliţişti, cu sprijinul semnificativ al unui cetăţean care a fost martor la accident, a fost identificat autorul în persoana unui tânăr, de 25 de ani, din localitatea Breb. Acesta nu posedă permis de conducere, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis de conducere şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei ori a procurorului.
***
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş îi apreciază pe toţi cei care îşi asumă un rol activ în viaţa comunităţii şi ajută astfel la aplicarea legii. În semn de apreciere, cetăţeanul care a dovedit spirit civic va primi din partea conducerii inspectoratului o diplomă de mulţumire.
Sesizaţi 112 de fiecare dată când sunteţi martorii unei infracţiuni! Nu interveniţi dacă consideraţi că vă este pusă în pericol viaţa şi integritatea corporală, însă încercaţi să reţineţi cât mai multe semnalmente şi detalii ale autorilor! Aceste aspecte sunt de un real folos poliţiştilor care investighează cazul. Neimplicarea comunităţii protejează infractorii, a căror victimă puteţi fi oricând şi dumneavoastră!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.