Cele mai frecventate cursuri de formare profesională

0
105

În perioada ianuarie-iulie 2018, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a cuprins în programele de formare profesională organizate prin intermediul centrelor regionale de formare profesională a adulţilor şi centrelor proprii din cadrul agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, 14.400 de persoane.
Dintre acestea, 11.602 sunt şomeri, 1.088 sunt persoane care nu beneficiază de gratuitate, 19 persoane beneficiare de servicii gratuite de evaluare a competenţelor şi 1.556 sunt persoane beneficiare de formare la locul de muncă prin programe de ucenicie. În perioada de referinţă au fost organizate 693 programe de formare profesională gratuite dintre care, 436 programe de calificare/re­calificare şi 257 de programe de iniţiere, perfecţionare sau specializare. Cel mai ridicat interes pentru astfel de programe de formare s-a înregistrat în rândul şomerilor cu vârsta peste 45 de ani, aproape 40 %, urmaţi de cei din grupa de vârstă 35-45 de ani, 29,63%, de cei cu vârsta cuprinsă între 25 şi 35 de ani, 19,32% şi de tinerii sub 25 de ani, 12,02%. În funcţie de nivelul de studii, cei mai mulţi cursanţi, 6.720 persoane au studii profesionale, liceale sau postliceale, urmaţi de cei cu studii gimnaziale – 3.195 persoane şi cei cu studii superioare – 1.687 persoane. Principalele meserii/ocupaţii, în funcţie de numărul de participanţi, pentru care s-au organizat programele de formare profesională gratuite pentru şomeri în primele 7 luni ale anului 2018 sunt: lucrător în comerţ, inspector/referent resurse umane, agent de securitate, operator introducere validare şi prelucrare date, bucătar, lucrător în cultura plantelor, competenţe limba engleză, contabil, frizer, coafor, manichiură, pedichiură, instalator instalaţii tehnico – sanitare şi de gaze, lucrător în structuri pentru construcţii, competenţe informatice, infirmier, îngrijitoare batrâni la domiciliu. Rezultatele monitorizării persoanelor care s-au angajat într-o perioadă de cel mult 12 luni de la absolvirea cursului arată că 6.691 de participanţi şi-au găsit un loc de muncă până la 31 iulie 2018.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.