Rezidenţe artistice în Austria

0
67

Cancelaria Federală a Austriei, în cooperare cu KulturKontakt Austria, oferă 50 de rezidenţe artistice pentru 2019 în Austria (Viena şi Salzburg), în cadrul programului Artist-in-Residence 2018.
Câştigătorii trebuie să realizeze/finalizeze câte un proiect pe durata rezidenţei în unul din aceste domenii: arte vizuale, artă fotografică, artă video şi media*, compoziţie muzicală (rezidenţe cu durată de 3 luni); literatură, literatură pentru copii şi tineri, traduceri literare (rezidenţe cu durată de 1-2 luni); educaţie culturală (rezidenţe cu durată de o lună).
Pe parcursul rezidenţelor, beneficiarii vor avea ocazia să se familiarizeze cu mediul cultural austriac, să intre în contact cu artişti vizuali şi scriitori locali, să viziteze galerii de artă, muzee etc. Acest program se adresează tinerilor artişti care au domiciliul stabil în afara Austriei, cu vârsta sub 40 de ani (născuţi după data de 31 decembrie 1978), care au terminat studii de specialitate, având cunoştinţe avansate de limba germană sau limba engleză. În cazul în care aplică pentru rezidenţă un duo, cel puţin unul dintre cei doi artişti trebuie să aibă vârsta sub 40 de ani, fiind obligatoriu a se prezenta cariera artistică a ambilor artişti. Aplicaţiile pot fi depuse până pe data de 30 septembrie 2018, ora 24.00, prin înregistrarea pe platforma work.artists-in-residence-austria.at

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.