Prime de activare

0
58

În primele opt luni ale anului au beneficiat de prime de activare 4.923 de şomeri neindemnizaţi care s-au încadrat pentru o perioadă de cel puţin 3 luni. De asemenea, au fost acordate prime de inserţie absolvenţilor de învăţământ unui număr de 431 de persoane. 9.673 şomeri au beneficiat de completarea veniturilor salariale, încadrându-se înainte de expirarea indemnizaţiei pentru şomaj (o sumă lunară, acordată din bugetul asigurărilor pentru şomaj, egală cu 30% din cuantumul indemnizaţiei de şomaj la care ar fi avut dreptul, în condiţiile legii, până la expirarea perioadei de acordare a acesteia, dacă nu s-ar fi încadrat).
Statisticile mai indică faptul că prin acordarea de subvenţii angajatorilor (conform Legii nr. 76/2002 cu modificările şi completările ulterioare) au fost încadrate 7.369 de persoane, astfel: 5.166 şomeri peste 45 ani sau părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale, 1.508 absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ; 454 tineri NEET; 107 persoane care mai au 5 ani până la pensie; 53 tineri cu risc de marginalizare socială; 41 persoane cu handicap; 40 şomeri de lungă durată.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.