Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, în urma unor acțiuni desfășurate pe linia combaterii contrabandei, aproximativ 20.000 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană, în valoare de aproximativ 233.500 lei.
• Duminică noaptea, în jurul orei 01, polițiștii de frontieră din Sarasău au sesizat, în zona de responsabilitate, un zgomot produs de un aparat de zbor de mici dimensiuni, specific unei drone, care se auzea dinspre frontiera cu Ucraina.
S-a monitorizat și cercetat zona, identificându-se traseul aparatului de zbor. Astfel, în apropierea frontierei de stat, pe raza localității Sarasău, a fost descoperit un colet ambalat în folie de culoare neagră, care conținea țigări de proveniență ucraineană. De asemenea, s-a luat măsura informării autorităților de frontieră din Ucraina despre eveniment, în vederea cercetării în comun a cazului.
În urma inventarierii coletului a rezultat cantitatea de 270 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană, în valoare de 3.200 lei, marfă ce a fost confiscată.
În cauză, polițiștii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
• Sâmbătă, 13 octombrie, în jurul orei 05:30, polițiștii de frontieră din Valea Vișeului au observat mai multe persoane care transportau de la malul râului Tisa către interiorul țării colete cu țigări.
Imediat, s-a acționat pentru reținerea bărbaților, efectuându-se somațiile legale prin voce, moment în care aceștia au abandonat coletele și au sărit în apa râului Tisa, întorcându-se înot pe teritoriul ucrainean. Imediat, au fost informate autoritățile de frontieră ale statului vecin despre caz.
La fața locului s-au descoperit 22 de colete cu țigări, care au fost transportate la sediul sectorului. În urma inventarierii a rezultat cantitatea de 11.000 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană, a căror valoare se ridică la suma de 128.700 lei.
Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere ilegală a frontierei de stat.
15 irakieni intenționau să iasă ilegal din România
Sâmbătă, 13 octombrie, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat o autoutilitară marca Peugeot Boxer. Cu ocazia controlului de frontieră, s-a descoperit că sigiliul vamal aplicat este deteriorat, astfel că polițiștii au efectuat un control asupra mijlocului de transport. Polițiștii de frontieră au descoperit în compartimentul marfă, ascunse, 15 persoane, dintre care opt bărbați, două femei și cinci minori.





























