Ecuaţia punctelor, rezolvată în ultimul minut

0
86

CS Minaur Baia Mare – CSM Focşani 2007 25-24 (14-10)

În ultimele secunde, a cîştigat Minaur, miercuri seara, partida din sala „Lascăr Pană”, cu CSM Focşani 2007, golul celor trei puncte venind de la Tudor Marta, scor 25-24 (14-10). Era de anticipat că nu va fi un meci facil pentru elevii lui Raul Fotonea şi Alexandru Sabou, lucru adeverit în cele 60 de minute. O partidă ce a adus multă tensiune în teren, pe băncile tehnice şi în tribune. Presiune pusă încă din start de directorul tehnic al oaspeţilor, Viorel Ciubotariu, personaj care a depăşit suprafaţa tehnică de nenumărate ori, cerînd socoteală arbitrilor pentru deciziile dictate, dar neeliminat pentru ieşirile necontrolate. Au făcut-o pînă la urmă cei doi arbitri clujeni, dar la sugestia observatorului din Târgu Mureş. Prin această victorie, CS Minaur s-a reîntors pe loc de play-off, fiind la egalitate de puncte chiar cu adversarul din intermediara de miercuri, cu un golaveraj superior şi meciul direct de partea noastră.
CSM Focşani a început mai bine partida şi s-a aflat în avantaj de două goluri după primele 6 minute, 1-3. Csepreghi de două ori şi Căbuţ au făcut ca tabela să se modifice în favoarea noastră, 4-3 (10′). De aici, se merge cap la cap pînă la 6-6 (16′), după care vine o perioadă excelentă pentru gazde, cu cinci goluri consecutive, 11-6 (23′). La pauză Minaur deţine o diferenţă de patru goluri, 14-10, însă meciul era departe de a fi încheiat. Oaspeţii revin cu mai mare ambiţie şi scorul începe să se strîngă, 15-13 (35′), 16-15 (38′). Inevitabilul se produce în minutul 42, focşănenii egalînd situaţia, 17-17. Chiar preiau avantajul şi conduc la limită pînă către finalul duelului. Tensiunea îşi spune cuvîntul în rîndul băimărenilor, facem greşeli, nu avem luciditate pe faza de atac, nu găsim soluţii de a contracara jocul adversarului, iar situaţia celor trei puncte devine o incertitudine. Totul se clarifică în ultimul minut, CSM Focşani trebuind să-i mulţumească directorului tehnic, nea Viorel, pentru înfrîngerea survenită. Intervine eliminarea şi, sigur, Minaur va profita. Csepreghi aduce egalarea cu o aruncare de la 9 m, iar Tudor Marta, pe un atac poziţional, aduce victoria cu un gol marcat în ultimele 13 secunde, 25-24. • Sala sporturilor „Lascăr Pană”. Spectatori, aproximativ 800. • Arbitri: Sebastian Mârza / Cristian Nedelea (Cluj-Napoca). Observator FRH: Ion Furnea (Târgu Mureş). • Aruncări de la 7 m: 7-3 (transformate: 6-3; a ratat Csepreghi). Minute de eliminare: 10-12. • CS Minaur Baia Mare: Ţenghea (14 intervenţii), Apostu (1 intervenţie) – Csepreghi 10 (4 din 7 m), Brajovic 5, Căbuţ 4 (2 din 7 m), Vujadinovic 3, Haiduc 1, Marta 1, Cristescu 1, Nagy, Makaria, Botea, A. Popescu, Y. Pop, Szabo, Ştefan. Antrenori: Raul Fotonea şi Alexandru Sabou. • CSM Focşani 2007: Marocico (9 intervenţii), Tevzadze – Mocanu 5 (1 din 7 m), Ţuţu 5, Sladic 4, Miroiu 3 (1 din 7 m), Hrimiuc 2, Pătru 2 (1 din 7 m), Ragea 1, Moisa 1, Eros 1, Popovici, Hagiu, Raţă, Gramatic. Antrenori: Sandu Iacob şi Bogdan Voica.
Rezultatele etapei 10: AHC Dobrogea Sud Constanţa – CSM Bacău 42-21; SCM Politehnica Timişoara – CS Universitatea Cluj-Napoca 41-28; CS Minaur Baia Mare – CSM Focşani 2007 25-24; CSU Suceava – CSM Făgăraş 25-24; CSA Steaua Bucureşti – CS Dinamo Bucureşti 35-30; CS HC Buzău 2012 – AHC Potaissa Turda; AHC Dunărea Călăraşi – CSM Bucureşti (s-au jucat aseară).

Divizia A. Seria D: Azi, Minaur II – Potaissa II

Azi, 16 noiembrie, de la ora 16.00, sala sporturilor „Lascăr Pană” va găzdui meciul dintre echipele secunde ale CS Minaur Baia Mare şi AHC Potaissa Turda, grupări ce activează în Seria D a Diviziei A. Cum la final de săptămînă la nivelul Ligii Zimbrilor nu este etapă, este de aşteptat ca cele două formaţii să dispună, pe lîngă juniori, de jucători de la prima echipă, condiţii în care meciul devine deschis oricărui rezultat. Minaur II ocupă locul 4 (10 puncte) înaintea acestui duel, iar Potaissa II este ultima în serie (4 puncte). Disputa dintre cele două va fi arbitrată de bistriţenii D. Chiriac / D. Vlasa.
Programul etapei 8: CS Minaur Baia Mare II – AHC Potaissa Turda II (vineri, ora 16.00); HCM Sighişoara – CSM Oradea (vineri, ora 18.00); HC Szejke Odorhei – HC Sibiu (sîmbătă, ora 18.00).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.