Spectacol aniversar ,,Centenarul Marii Uniri” la Șomcuta Mare

0
154

Liceul Teoretic ,,Ioan Buteanu” și ASTRA Despărțământul Șomcuta Mare au organizat Spectacolul aniversar dedicat Zilei Naționale a României, sub egida ,,Centenarul Marii Uniri”, eveniment de amploare care s-a bucurat de prezența a numeroși elevi, părinți, cadre didactice și oaspeți de seamă de la nivel județean. Cu toții s-au adunat la Casa de cultură din oraș pentru a sărbători Centenarul și a aduce omagiu corifeilor Unirii, înaintașii vrednici care au scris istoria în urmă cu 100 de ani. Manifestarea s-a bucurat de prezența primarului orașului Șomcuta Mare, Gheorghe Ioan Buda, viceprimarului Vladimir Mureșan, inspectorului școlar general adjunct al ISJ Maramureș, prof. Mihai Pop, inspectorului școlar prof. Antoneta Bolchiș, inspectorului școlar prof. Horațiu Vescan. Cei prezenți au urmărit în debutul manifestării un film realizat de ASTRA Șomcuta Mare, care îi evidențiază pe cei șase șomcuteni participanți la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, din anul 1918 (Ioan Tibil, Aurel Nilvan, George Radocea, Grigore Bîrle, Atanasie Damian, Alexandru Nilvan). Acesta a fost realizat cu sprijinul bibliotecarului liceului din Șomcuta Mare, Onorica Tîrziu. Apoi, prof. Cornel Cioară a susținut o prelegere despre însemnătatea Marii Uniri, în contextul Centenarului. Au fost premiați elevii liceului care au participat la concursul pe teme istorice ,,Unirea în conștiința neamului”, organizat cu sprijinul prof. Cornel Cioară și prof. Ioan Șilimon. ,,Este o mare bucurie să putem participa la astfel de manifestări care trezesc un puternic simțământ patriotic și pe care le considerăm adevărate lecții de istorie și spiritualitate românească”, a declarat directorul Liceului Teoretic ,,Ioan Buteanu” Șomcuta Mare, prof. Corina Sanda Muntean. A urmat un spectacol inedit, care a pus în valoare talentul elevilor liceului șomcutean și vădita implicare a profesorilor care i-au pregătit. Au fost interpretate cântece și poezii patriotice, s-au pus în scenă demonstrații de dans popular autentic, sus­ținute de elevii de la Palatul Copiilor Baia Mare, Structura Șomcuta Mare (instruiți de prof. Ionel Coteț), s-au interpretat arii instrumentale deosebite, sub bagheta prof. Gheorghe Dale. ,,Ne-am propus ca împreună să reușim astăzi să scriem o poveste despre prietenie, interculturalitate și patriotism, toate eforturile noastre fiind dedicate omagierii a 100 de ani de la Centenarul Marii Uniri. O sfântă datorie ne impune să aducem prinos de recunoș­tință tuturor înfăptuitorilor unității noastre naționale, celor mulți, buni și generoși, care cu jertfă au așezat temeliile acestui stat. Memoria lor va fi venerată pururi cu sfințenie, din generație în generație. Să ne închinăm în fața poporului român, care a îndurat toate chinurile sufletești și trupești impuse de război, perseverând în nădejde și în virtuți. La mulți ani, România!, La mulți ani, români!”, a punctat dir. adj. prof. Alina Talpoș, președinta ASTREI Șomcutene.
Alina TALPOȘ

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.