Sprijin de la CJ pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale în comunităţile maramureşene

0
65

Plenul Consiliului Judeţean Maramureş a aprobat, în şedinţa extraordinară de la sfârşitul săptămânii trecute, alocarea unor sume de bani din rezerva bugetară constituită la dispoziţia instituţiei judeţene pentru înlăturarea efectelor unor calamităţi naturale, precum şi pentru acordarea unor ajutoare către alte unităţi administrativ-teritoriale aflate în situaţii de extremă dificultate.
În şedinţa condusă de şeful administraţiei judeţene, Gabriel Zetea, aleşii judeţeni au votat pentru acordarea de sprijin financiar pentru înlăturarea efec­telor calamităţilor naturale în comuna Fărcaşa, unde s-au alocat 352,83 mii lei, în oraşul Borşa, suma acordată fiind de 200 mii lei şi în comuna Oarţa de Jos, suma alocată fiind de 50 mii de lei. O sumă de 50 mii de lei s-a acordat comunei Recea, ca sprijin financiar pentru situaţii de extremă dificultate. (a.m.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.