Decoraţiuni de Crăciun inedite la Colegiul „Eminescu”

0
148

Elevii din XI D de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Baia Mare au realizat, pentru sărbătorile de iarnă din acest an, decoraţiuni inedite din diverse materiale reutilizabile pe care, ulterior, le-au folosit pentru a-şi împodobi sala de clasă. Atelierele în cadrul cărora au fost confecţionate ornamentele de Crăciun s-au aflat pe agenda proiectului „Citoyens européens – Vivons autrement, vivons durablement” (Cetăţeni europeni – să trăim altfel, să trăim durabil), unicul proiect de tip Erasmus+ axat pe protecţia mediului şi dezvoltarea durabilă a acestuia din România, aflat sub coordonarea prof. dr. Ileana Vasilescu.

Reviste, sfoară, bucăţi de materiale, conuri de brad, merişoare, sârmă ori crenguţe de brad sunt câteva dintre obiectele folosite de elevi ca materie primă pentru confecţionarea decoraţiunilor de Crăciun. Atelierele au debutat la începutul lunii decembrie, iar de atunci elevii au lucrat aproape zilnic, fiind deosebit de încântaţi de ideea proiectului care le-a mijlocit astfel şansa de a lucra mai mult timp în echipă. “Elevii s-au dovedit a fi foarte deschişi şi receptivi la activităţile acestui proiect. Ceea ce e interesant e faptul că eu, în calitate de profesor coordonator, le-am oferit ideile fundamentale, iar ei le-au dezvoltat, având deplină libertate de creativitate. Mai mult, au împărtăşit cu prietenii şi părinţii ceea ce au realizat ei în cadrul acestui proiect dorind chiar să realizeze, pentru acasă, decoraţiuni de Crăciun”, a explicat prof. dr. Ileana Vasilescu. Totodată, câţiva dintre elevi s-au gândit chiar să se folosească de această idee pentru a o aplica în domeniul antreprenorial. “Tocmai acesta este scopul proiectelor de tip Erasmus+: de a schimba lumea în bine. În cadrul lor, avem învăţământ nu doar de tip formal, ci şi din context nonformal şi informal. Elevii învaţă să lucreze în echipă, îşi dezvoltă creativitatea şi competenţele de comunicare atât într-o limbă străină, cât şi în limba română. Totodată, în cadrul proiectelor Erasmus+ se dezvoltă foarte mult autonomia de lucru a elevilor, învăţând inclusiv să îşi promoveze oraşul şi ţara”, a subliniat prof. dr. Ligia Duruş, inspector şcolar pentru proiecte educaţionale în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş. Imediat după revenirea din vacanţa de iarnă, elevii din XI D se vor implica în alte ateliere ale proiectului menite să-i pregătească pentru reuniunea ce va avea loc în intervalul 7-13 aprilie, în Baia Mare. Cu acest prilej, vor veni în ţara noastră elevi şi cadre didactice din unităţile partenere în acest proiect, respectiv din: Franţa, Portugalia, Bulgaria şi Italia. Pentru întâlnirea cu ei, elevii de la Colegiul “Mihai Eminescu” vor pregăti un dans tradiţional, vor crea decoraţiuni speciale dedicate sărbătorilor de Paşti şi vor confecţiona sacoşe pe care le vor dărui oaspeţilor din străinătate.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.