Scrie-i lui Moș Crăciun și Moșul îți aduce cadoul

0
93

Centrul Comercial Aushopping Baia Mare se transformă într-un atelier de scris scrisori pentru Moș Crăciun. Copiii cu vârste cuprinse între 3 și 10 ani din Baia Mare sunt așteptați în zona special amenajată pentru a-i scrie și a-i trimite o scrisoare Moșului. Spiridușii îi vor ajuta pe cei mici să pregătească scrisorile și să le expedieze.
Crăciunul este momentul colindelor, dar și al faptelor bune, al cadourilor și al dorințelor împlinite. Cei mici vor găsi în perioada 14-15 decembrie, în Centrul Comercial Aushopping Baia Mare un spațiu dedicat unde își pot scrie dorințele către Moș Crăciun, alături de părinți. Cutia poștală cu destinația Polul Nord va fi pregătită de spiridușii Moșului, astfel încât să poată colecta cât mai multe dorințe.
Spiridușii vor lucra zi și noapte astfel încât scrisorile să ajungă rapid la Moș Crăciun, iar cadourile să fie pregătite pentru copii. Dorințele lor vor deveni realitate duminică, pe 16 decembrie, când Moș Crăciun în persoană va livra cadourile celor mici, în intervalul 10,00-12,00.
Pentru a primi cadoul de la Moș Crăciun, aceș­tia trebuie doar să se întoarcă în Centrul Comercial Aushopping Baia Mare cu partea de scrisoare rămasă la ei.
Programul complet al evenimentului:
Scrisori : 14 – 15 decembrie: 10:00 – 16:00
În așteptarea lui Moș Crăciun: 16 decembrie: 10:00 – 12:00
Pentru mai multe detalii, regulamentul complet al concursului și alte noutăți legate de această campanie puteți urmări pagina de Facebook a Centrului Comercial Aushopping Baia Mare: https://www.facebook.com/Aushopping.Romania/ (i.m.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.