2019 ar putea însemna începutul unei noi crize financiare

0
84

Analiștii economici văd un uriaș pericol pentru anul 2019 la nivelul economiei globale, care ar putea traversa un nou episod de criză, la fel ca în urmă cu un deceniu. Iată principalele pericole care ar putea însemna începutul unei noi crize financiare:
Punctul sensibil ar putea veni tot din SUA
La fel ca în 2008, anul ultimei crize financiare prin care a trecut omenirea, vulnerabilitatea ar putea fi provocată tot de Statele Unite. Aici, principalul risc îl reprezintă creditele acordate studen­ților. Faptul că studenții nu garantează rambursarea banilor reprezintă un potențial factor de pericol ce nu trebuie neglijat.
Aproape 20% dintre creditele respective au deja întârzieri de plată sau sunt în default. Procentul poate urca la 40%, până în 2030, potrivit unui raport al Brookings Institution.
Datoria uriașă a Chinei
Din 2008 până în prezent, China s-a dezvoltat extraordinar de mult, investind sume substanțiale în construirea de fabrici, orașe și aeroporturi. Acești bani au fost însă împrumutați și acum împovărează țara. O eventuală destabilizare a economiei Chinei poate arunca toate statele lumii în haos economic.
Sfârșitul erei banilor ieftini pune de asemenea probleme
De când Banca Centrală americană a început să tipărească bani pentru a depăși criza financiară, banii sunt ieftini, iar consumatorii și companiile au acumulat volume uriașe de datorii, care ar reprezenta cel mai mare risc. Problema este că ratele dobânzii au început acum să crească.
Brexitul, o reală amenințare
Și părăsirea Blocului comunitar de către Marea Britanie reprezintă o reală amenințare la stabilitatea economiei mondiale, dat fiind faptul că, este pentru prima dată când un stat părăsește Uniunea Europeană și nu se știu încă dimensiunile consecințelor negative ale acestei acțiuni.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.