Reprezentanții USR Maramureș se pregătesc de dezbaterile publice pe bugetul local. În acest sens, ei strâng idei de la cetățeni, pe care mai apoi să le prezinte autorităților locale, pentru a se ține cont de ele în crearea bugetului: „La dezbaterile pe bugetul Băii Mari din acest an vom face un exercițiu de transparență și dezbatere reală asupra bugetului. Astfel, vom strânge amendamente de la membrii noștri și de la cetățeni. Amendamentele cu care ei vor veni le vom prezenta public administrației locale și vom face toate demersurile pentru ca acestea să fie incluse în bugetul orașului pe anul 2019. Deci îi așteptăm pe cetățenii care au nevoi reale, concrete, să vină să ne spună despre ele astfel încât să putem formula în numele lor amendamente care să fie aprobate mai apoi în bugetul local. De asemenea, vom solicita acordarea unei sume consistente pentru bugetare participativă. Acolo unde se acordă o sumă de bani, asupra destinației cheltuirii acestora pronunțându-se tot cetățenii. Ne dorim să avem parte de o administrație locală mai transparentă, care să poarte discuții și dezbateri reale cu cetățenii, pentru a obține din partea lor informațiile necesare cu privire la chestiunile care chiar contează pentru ei, astfel încât bugetul să fie utilizat în special în folosul cetățenilor”, a precizat Dan Ivan, președintele USR Maramureș.
































