Doar împreună putem realiza ceva durabil şi pare paradoxal că ne luptăm cu oamenii din jur pentru a ne ridica deasupra lor cu un milimetru măcar şi apoi să ne împăunăm cu laude iluzorii. Nu acesta este scopul trecerii noastre pe pămînt, ci mai degrabă dorinţa de a-i ajuta pe ceilalţi şi în primul rînd pe cei de care depindem, părinţi, soţie, copii, rudenii, care ne fac fericiţi. Însă adesea sîngele se preface în apă şi certurile pentru bani şi funcţii ne ocupă toată viaţa. Ar fi de preferat să privim lumea cu detaşare, marca înţelepciunii, să le facem loc toleranţei şi respectului şi să ne descreţim frunţile!
De toţi oamenii ne leagă acelaşi timp trăit împreună şi faţă de toţi cei pe care îi cunoaştem avem o datorie de onoare, căci practic depindem de ei într-un fel sau altul şi ei de noi, într-o mai mică măsură, într-o reţea de legături şi simpatii care fac viaţa suportabilă. Oamenii se distrug unii pe alţii cu orice prilej – şi nu vorbim aici de războaie, găurile negre ale omenirii. Cu cît ne dovedim mai mult toleranţa şi acceptarea, cu atît vom fi şi noi toleraţi şi acceptaţi aşa cum sîntem.
Fiii acestui pămînt se insultă cu foc, făcîndu-şi din asta o meserie, cea de politician preocupat să găsească noi expresii prin care adversarii să fie compromişi în faţa electoratului. Cel mai frecvent apelativ este „prost”, iar cei educaţi preferă „incult” cu varianta „agramat”. Haideţi să ne gîndim că ne sprijinim pe munca celor pe care-i insultăm. Nu-i vei spune „Prostule!” unui frate, de vreme ce aveţi aceiaşi părinţi şi v-aţi folosit de munca lor, deci fiecare are obligaţia să dea cu aceeaşi măsură cu care a primit şi dacă se poate cu ceva peste.
Unii pretind mai mult şi îşi fac o glorie din asta. Medicii s-au plîns ani la rînd că primesc salarii mici şi din această cauză sînt obligaţi să ia ciubuc. Profesia de medic este supusă crucii, spitalele sînt simbolizate printr-o cruce roşie, dovadă că cei care practică medicina sînt oamenii lui Dumnezeu şi au obligaţia să ajute fără de plată. Veniturile medicilor au fost triplate, dar ne arată că purtătorii de stetoscop nu sînt oamenii lui Dumnezeu. Medicina foloseşte acum şarpele ca simbol şi legătura cu crucea a fost ruptă.
Societatea se divizează pe clase sociale şi profesionale ce primesc mai mult decît dau, iar grupurile defavorizate iau mai puţin decît oferă şi măsurile de forţă vor fi dure, căci cu statul nu-i bine să te joci de-a plata impozitelor şi taxelor. Nu există libertate dacă abuzezi de oameni, constrîngerea trebuie înlocuită de cenzura interioară, perfectibilă prin educaţie. Poţi face ce vrei, dar nu te lua prea în serios, nu pune pe toată lumea la colţ şi nu-ţi asuma răspunderea pentru toate cele ce se întîmplă, ci lasă loc pentru un zîmbet!
Omul care vrea să fie mereu lăudat n-are de ce să trăiască pentru atît de puţin lucru, căci altceva dă un sens vieţii, nu distincţiile. Mai important decît orice este să respecţi adevărul, să nu te minţi pe tine însuţi, să nu te laşi manipulat de adevărul parţial ce-ţi picură în ureche. Să faci binele ar fi un ideal, dar acceptă măcar să nu faci răul, căci greutăţile vieţii sînt la fel de mari şi cu toţii ne întărim pentru a le înfrunta.
De aceea are nevoie omul de încurajare, iar arătarea cu degetul poate lipsi dacă vrei să fii de folos. Sîntem dependenţi de armonia şi înţelegerea cu cei din jur, însă viaţa cotidiană ne arată că relaţiile dintre indivizi nu conţin prea mult respect. Politicienii au rolul să organizeze societatea şi să dispună măsurile propuse – şi atunci de ce am încerca să-i pedepsim pe cei cu alte voinţe decît noi?! Poate din frică, din egoism, din neînţelegerea lumii ca străduinţă de a căuta adevărul. Puţină ironie nu-i strică nimănui!
