Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei intenţionează să relanseze şcolile profesionale, în încercarea de a soluţiona criza forţei de muncă din România. Anunţul a fost făcut de ministrul Muncii, Marius Budăi.
„Pentru a încerca să-i aducem acasă pe românii noştri din Uniunea Europeană, am folosit în primul rând o bursă online a locurilor de muncă, pe acel site dedicat, Eurest, site legat de ANOFM, deja începem să dăm rezultate, sunt persoane care lucrează în Spania şi Italia care îşi doresc să vină acasă, iar patru loturi de câte 25 de persoane care în februarie îşi doreau să plece din ţară au renunţat şi au semnat din nou contractele de muncă cu angajatorii lor”, a spus Marius Budăi. El a vorbit şi despre programele de ucenicie. Ministrul a mai adăugat că, în urma creşterii salariilor medicilor, tot mai puţini pleacă din ţară şi sunt medici care vor să se întoarcă, dar nu a oferit cifre concrete.




























