Conferinţa Regională de Primăvară Rotaract la Vişeu de Sus

0
446

Zilele acestea, Clubul Rotaract Vişeu de Sus a fost gazda Conferinţei Regionale de Primăvară pentru cluburile Rotaract din Zona 2. Evenimentul s-a desfăşurat, aşa cum menţionează reprezentanţii Rotaract, ”într-un cadru familial, primitor şi presărat cu multă voie bună din partea tuturor participanţilor”.
Rotaract este aripa tânără a Rotary, o comunitate internaţională de tineri profesionişti cu vârsta cuprinsă între 18 şi 30 de ani, care îşi doresc să se dezvolte şi, odată cu ei, să contribuie, prin proiectele pe care le realizează, la dezvoltarea comunităţii din care fac parte.
Dorinţa de a împărtăşi experienţe despre proiecte gândite în folosul semenilor, dar şi de a-şi revedea sau a-şi face noi prieteni i-a adus la Vişeu de Sus pe reprezentanţii cluburilor Rotaract TEAM Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Bistriţa, Satu Mare, Oradea, Cluj-Napoca Visio, Cluj-Napoca SAMVS şi Cluj-Napoca Cetăţuie. Pe lângă programul de conferinţă, rotaractienii vişeuani, în frunte cu preşedintele Tudor Coman, le-au pregătit, aşa cum era firesc pentru Vişeu de Sus şi o plimbare cu Mocăniţa pe Valea Vaserului.
Lucrările conferinţei au fost moderate de DRR Andrei Lucaci, cel care coordonează anul acesta activitatea tuturor cluburilor Rotaract din ţară. De asemenea, asistentul de zonă, Cristian Paşca, s-a aflat alături de colegi. Fiecare club poate deveni un exemplu pentru celelalte, fiecare idee transpusă în proiect contează, iar faptul că fiecare dintre cei prezenţi şi-a prezentat experienţele şi proiectele a contribuit la crearea unei relaţii şi mai strânse între rotaractieni.
Rotaract Vişeu de Sus i-a avut alături şi pe reprezentanţii cluburilor Rotary (preşedinte Anuţa Pop) şi Interact (preşedinte Dragoş Rad), dovedind, încă o dată, că cele trei cluburi vişeuane acţionează ca o familie.
Prezenţa la Conferinţa Regională a PDG Milian Sopoian (past-guvernator al Districtului Rotary 2241 România şi Republica Moldova), dar şi a preşedintelui Rotary Paris Concorde, Vasile Tomoiagă, a creat un moment important în cadrul evenimentului. Aceştia i-au felicitat pe tineri şi şi-au exprimat aprecierea pentru contribuţia lor esenţială în ceea ce înseamnă Rotary: a servi mai presus de sine.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.