Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea, s-a întâlnit cu conducerile celor patru muzee aflate în subordinea administraţiei judeţene: Muzeul de Etnografie şi Artă Populară, Muzeul Judeţean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie şi Muzeul de Mineralogie, toate din Baia Mare.
Fiecare dintre cele patru muzee a primit, pentru anul 2019, un buget cu aproximativ 50% mai mare decât cel din 2018. Pentru Muzeul Judeţean de Etnografie, de la 2.163.000 de lei în 2018, s-a ajuns la 3.009.000 lei, pentru a acoperi creşterile salariale de 60%, iar din capitolul investiţii va fi reabilitată casa poartă cu suma de 365.000 lei.
O creştere de 40% s-a înregistrat la Muzeul Judeţean de Artă, suma fiind de aproape 2,3 milioane lei, faţă de 1,6 milioane în 2018. Peste 300.000 lei vor fi cheltuiţi pentru achiziţionarea de picturi aparţinând Şcolii de Pictură Băimărene, în mod special pentru repatrierea unor picturi.
La Muzeul Judeţean de Istorie, în 2018, a fost finalizată reabilitarea acoperişului muzeului, cu suma de 2,2 milioane lei, lucrarea fiind bine executată. În acest an, bugetul este de 3,5 milioane lei, cu aproape 50% mai mare decât în anul trecut. Creşteri substanţiale sunt la cheltuielile de personal, 2.250.000 lei în 2019, faţă de 1.527.000 lei în 2018, dar şi la cheltuielile curente, 1.122.000 lei în acest an, faţă de 802.000 lei în 2018.
La Muzeul de Mineralogie din Baia Mare, bugetul este de 1,5 milioane lei, faţă de 1,1 milioane lei în 2018. Cheltuielile salariale cresc de la 695.000 lei în 2018, la 1.065.000 de lei în 2019, iar cheltuielile cu bunurile şi serviciile se majorează de la 363.000 lei în 2018 la 450.000 lei pentru acest an.































