Am avut şi noi alegeri europarlamentare! Din nou, electoratul român din străinătate a fost umilit. Românii au stat la coadă multe ore, unii nereuşind să voteze. Toţi am văzut scene care ne-au provocat indignarea. Au stat în ploaie, în soare, pe borduri, mâncau din mers, au sărit garduri la ambasade. Au strigat, dar degeaba. De supărare şi amărâţi, unii au renunţat. Nu înainte de a ne transmite imagini jalnice. Au protestat, au dat interviuri despre starea de fapt. Am auzit cuvinte care cereau sprijin de ultimă oră. Acasă, cei răspunzători ori erau surzi, ori se încurcau în hotărâri care nu puteau fi strămutate. S-a crezut că poate aşa a fost, să nu se voteze în favoarea Europei.
S-a aflat că în Carpaţi este un popor, poporul român, care nu-şi poate exercita în străinătate dreptul la vot. Cei din Bucureşti s-au dovedit incompetenţi şi amatori. Nu au învăţat nimic din trista experienţă a anului 2014. Când au fost luaţi la întrebări, că realitatea striga prin Europa, au dat din umeri şi vina unii pe alţii. Pricina cea mare au fost ştampilele. Am vorbit cu români care au trăit umilinţa. La alte neamuri treaba alegerilor a mers strună. Unul de la putere a spus că sunt prea mulţi români plecaţi de acasă. Cine le poate asigura la toţi urne de vot?, a mai vorbit gura fără el. Faptul că s-au deşteptat românii înseamnă că le pasă de ţară şi de Europa. Toată speranţa şi-au pus-o în vot. Că votul, încă din Atena lui Pericle, era considerat una dintre cele mai sfinte surse ale autorităţii.
Se vehiculează ca pe viitor să fie aprobat votul prin corespondenţă, ori cel electronic. Sunt şi alte forme care preocupă societăţile actuale. Pentru ameliorarea democraţiei s-a experimentat metoda tragerii la sorţi, ca în Atena lui Pericle. Nu-i o figură de stil. Un cercetător şi politolog francez, Gil Delannois, a publicat recent o carte pe această temă. Deoarece francezii, în ultimele decenii, nu au fost mulţumiţi de felul în care merg lucrurile în democraţia lor. Ni se explică, cu argumente, că metoda tragerii la sorţi nu poate înlocui un scrutin electoral, dar îl poate sprijini.
Metoda face parte din codul genetic al democraţiei ateniene. Unde legile erau votate direct de adunarea cetăţenilor, iar apoi, prin tragere la sorţi, erau desemnaţi cei care trebuie să le aplice. Mai spun că metoda nu poate fi transpusă mecanic în societăţile actuale. Dar a fost sursă de inspiraţie pentru momentele de criză, pe zone limitate de decizie. Autorul nostru scrie că Islanda, Irlanda, Estonia, Canada au trecut prin asemenea experienţă. Când o societate nu mai are încredere în sistemul prin care sunt desemnaţi reprezentanţii ei, tragerea la sorţi poate fi o metodă pentru ieşirea din impas. În Estonia, în 2013, când partidul de guvernământ nu s-a bucurat de încredere, preşedintele ţării a lansat o dezbatere naţională şi a introdus tragerea la sorţi.
Şi preşedintele Macron, în urma crizei „vestelor galbene”, a avansat această idee. Executivul francez a pus în dezbatere publică întrebarea: Trebuie să recurgem la tragerea la sorţi pentru a-i asocia pe cetăţeni la decizia politică? După cum se vede, se caută forme noi, democratice, pentru a contracara uzura democraţiei. Se crede că aşa se poate scăpa de învechirea unor indivizi care au ruginit în mod democratic. Se vede că ce-i bun nu-şi pierde valoarea. Că democraţia din vremea lui Pericle poate fi un colac de salvare.
Am scris acest text pentru a vedea că lumea se mişcă. Şi înainte, dar şi înapoi. Păcat că nu s-au mişcat cum trebuie cei răspunzători de votul din diaspora românească. Să nu ajungă să-i tragem la sorţi!
