Consiliul Judeţean al filialei Maramureş a Partidului Verde, întrunit în şedinţa extraordinară din 19 iunie 2019, constată că sunt nule şi ilegale comunicatele semnate de Silviu Dumitru şi Constantin Damov şi trimise presei după 29 mai 2019, dată la care secretarul general a fost suspendat disciplinar prin decizia preşedintelui partidului, Luminiţa Simoiu.
Anunţurile de destituire a unor conduceri judeţene sunt aşadar nule de drept şi de fapt şi cei doi nu mai au dreptul să utilizeze însemnele şi numele partidului. Din Maramureş, a fost exclus din partid un consilier local din comuna Ocna Şugatag. • În luna ianuarie 2019, la Conferinţa judeţeană a filialei Partidului Verde din Maramureş, a fost ales Biroul Executiv format din: Vasile Tivadar, preşedinte; Corneliu Coman, prim-vicepreşedinte; Simion Coman, secretar general; Mariana Nemeş, vicepreşedinte, Andreea Ioana Conea, preşedinte tineret; Mariana Husarciuc, vicepreşedinte, preşedinte organizaţia de femei. Iar în Consiliul Judeţean au fost aleşi preşedinţii organizaţiilor din 35 de unităţi administrativ-teritoriale. Ne-a informat Vasile Tivadar, preşedintele filialei Maramureş a Partidului Verde.






























