Expoziţia itinerantă “Martirii”, vernisată la Sighet

0
70

Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighetu Marmaţiei a găzduit vineri, 12 iulie, vernisajul expoziției intinerante „Martirii”. Aceasta cuprinde portrete ale fericiților episcopi martiri români greco-catolici realizate de artistul plastic Ștefan Popa Popa’s și poate fi vizitată până în 21 iulie.
„Momentul proclamării ca fericiți martiri a episcopilor noștri a schimbat epoca spirituală, epoca istorică, pentru că de acum, privindu-i, nu ne raportăm numai la trecut, nu ne raportăm numai la ce s-a întâmplat, ci ne raportăm la gloria în care ei sunt. Atunci când privim un portret, un tablou, ne privim și pe noi înșine, pentru că ceea ce vedem se referă la legătura noastră sau cunoștințele pe care le avem despre acea persoană. Și pentru că suntem într-un nou timp, ochiul, cel puțin ochiul meu s-a schimbat, pentru că privesc gloria cerească în care sunt, gloria altarelor la care au ajuns și întreg parcursul lor până la gloria altarelor nu este altceva decât o cale deschisă lăsată moștenire”, a afirmat Preasfințitul Părinte Vasile Bizău, episcopul greco-catolic de Maramureş, în cadrul vernisajului. Despre Ștefan Popa Popa’s, istoricul Dorin Petresc a afirmat: „El a pictat din suflet, este un artist care, în realizarea portretelor episcopilor martiri, încearcă să surprindă spiritul. Atunci când pictează un om, se uită la ochii persoanei și încearcă să surprindă ceea ce este în spatele apa­ren­țelor”. Evenimentul a fost organizat de către Departamentul pentru Cultură al Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș în colaborare cu Fundația Academică Civică Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței Sighet și Asociația Ecumenică a Cavalerilor Templieri „Sancta Cruce”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.