Echipa feminină de handbal a CS Minaur a disputat miercuri al treilea joc de pregătire din intersezon, cu cea a Clubului Sportiv Universitatea Cluj. Jocul s-a disputat în Sala Sporturilor „Horia Demian” şi a fost câştigat de echipa noastră cu scorul de 29-28. Înainte de startul partidei a avut loc prezentarea lotului cu care „U” Cluj va aborda sezonul 2019-2020 al Ligii Florilor.
Staff-ul tehnic a decis să lase acasă câteva jucătoare, pentru a da şanse tuturor să joace cel puţin o repriză completă. Astfel, nu au făcut deplasarea şase dintre jucătoare: Shteriova, Burlachenko, Polocoşer, Rysankova, Cîrstea şi Enache.
Foarte bine s-a descurcat portarul Cristina Ciauşescu, care a scos nu mai puţin de 12 mingi în perioada în care a fost folosită. Prima parte a jocului a fost dominată net de Minaur, care a condus şi la 6-7 goluri diferenţă, la pauză fiind 13-17. După pauză, echipa din Cluj a vrut să onoreze aniversarea a 100 de ani de la înfiinţarea clubului, a reuşit să egaleze, chiar a avut şi avantaj de câteva ori, dar Minaur a revenit şi a încheiat meciul cu victorie, prima din intersezon. • Arbitri: Cristian Nedelea / Sebastian Mîrza (Cluj-Napoca). • Aruncări de la 7 m: 5-5 (toate transformate).
• „U” Cluj-Napoca: Prodan, Ţăgean – Chintoan 5, Ani-Senocico 5, Macarena Gandulfo 4, D. Lazăr 3, Boian 3, Dindiligan 3, Moraru 2, Andrada Preda 1, Araujo 1, Pica 1, Reka Tamas, Drăgunoiu, Mincu. Antrenor: Alin Bondar.
• CS Minaur Baia Mare: Cristina Ciauşescu (12 intervenţii), Ana Maria Măzăreanu (5 intervenţii) – Roxana Szolosi 6, Sylwia Lisewska 6, Camelia Hotea 4, Sonia Seraficeanu 3, Paulina Masna 3, Andreea Popa 2, Oana Bondar 2, Mădălina Conache 2, Petruţa Argyelan 1, Anna Ivanenko, Eva Kerekes. Antrenori: Costică Buceschi, Magda Kovacs, Claudia Cetăţeanu.
În perioada 9-11 august, CS Minaur va participa la a 25-a ediţie a Memorialului „Tomas Jakubco” de la Michalovce, unde va disputa trei meciuri: cu GVM Europe Vac – Ungaria (9 august, ora 15.45); cu Metraco Zaglebie Lubin – Polonia (10 august, ora 15.45); cu Iuventa Michalovce – Slovacia (11 august, ora 11.15).
Vor urma două partide amicale, ambele în deplasare: cu Corona Braşov (14 august, ora 11.00); cu Karpaty Uzhgorod – Ucraina (16 august, ora 16.00).
Perioada de pregătire se încheie cu Trofeul Minaur – ediţia a III-a, în intervalul 22-24 august. Participă: Măgura Cisnădie (meci în 22 august), „U” Cluj Napoca (23 august); Iuventa Michalovce (24 august).
Prima etapă din Liga Florilor este programată pe 31 august, CS Minaur urmând să primească vizita echipei Măgura Cisnădie. (minaur.ro)