“Poemele Getei Stan au rezonanţa discretă a clavecinului, cu sclipiri de metafore genuine, sub arcuşul zglobiu al verbului neastâmpărat, ca o izvodire din noianul amintirii celeste, încununată de trilurile poemelor superbe, acerbe prin necontenire şi inverbe prin rostire”.
(Gheorghe Simion, “Mesagerul”)
Livezi cu semne de coloşi
Uitarea, Doamne, a rămas pentru muritori
un testament mondial!
Rugaţi-vă în genunchi
să avem parte de dragoste şi iubire.
Tandri şi neprihăniţi să trecem
victorioşi tărâmul de dincolo de moarte!
A mai trecut spre slavă de dor
aceeaşi pasăre minune,
acelaşi rug mi-l plânge un cocor
străfulgerând amurgul de tăciune
spre care paşii tainici mi-i scobor!…
Enigme de purpură
Aud clipele zuruind pe podea
precum ochii muribunzilor
când barda călăului desparte capul de trup,
o lăută de frunze în depărtări lăcrimând!
Astăzi mi-am visat viitorul alături de-o stea!
Zborul cocorilor dincolo de hotarul de cetină
îl presimt derulându-se cu încetinitorul,
în odaia de porfir a mileniului se face întuneric şi frig!
Vorbele pe care ţi le-am păstrat în inimă
fac parte dintr-un poem
presărat cu enigme de purpură!
Când îl vei citi voi fi plecată de mult
sădind arbori de pâine şi sare
la marginea mării!…
Geta Stan Palade
